Acasă Stiri UPDATE: Crimă în Argeș. Ce se întâmplă miercuri cu bărbatul care și-a...

UPDATE: Crimă în Argeș. Ce se întâmplă miercuri cu bărbatul care și-a înjunghiat mortal concubina

448
0
Foto (descriptiv) Poliția Română)
Foto (descriptiv) Poliția Română)

În cazul bărbatului de 48 de ani reținut marți seara, după ce și-a înjunghiat mortal concubina, vor fi dispuse miercuri măsuri preventive.

Sângeroasa crimă a avut loc marți seara, în comuna argeșeană Căldăraru.

“În seara zilei de 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o femeie de 52 de ani, din localitatea Căldăraru, ar fi fost înjunghiată de către concubinul său, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești și un echipaj medical, care au constatat că cele sesizate se confirmă, iar femeia a fost găsită decedată.

Persoana bănuită de săvârșirea faptei, un bărbat de 48 de ani, a fost condusă la sediul poliției, pentru audieri”, precizează IPJ Argeș.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii omor, în condițiile violenței în familie, cercetările fiind desfășurate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

“După administrarea probatoriului, în cursul nopții, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive”, mai precizează IPJ Argeș..