Acasă Administrativ/Politic Râmnicu Vâlcea, orașul care s-a făcut de pomină după ce și-a pus...

Râmnicu Vâlcea, orașul care s-a făcut de pomină după ce și-a pus cetățenii să sorteze gunoiul, dar l-a colectat la grămadă, merge pe mâna aceluiași operator

1683
0

Gunoiul din orașul Râmnicu Vâlcea e adunat de Asocierea Romprest Energy SRL & Compania Romprest Service SA. La fel ca în urmă cu doi ani, când orașul a fost în centrul atenției după ce s-a aflat că gunoiul sortat de localnici în clopotele colorate – hârtie, plastic, sticlă, metal – este colectat la grămadă.

La acel moment, scandalul fusese aplanat de anunțul primarului, care promitea să înființeze o firmă proprie de salubrizare. Acum, lucrurile stau în felul următor: gunoiul selectat de cetățeni și depus în recipiente separate e luat la grămadă de firmă, care le sortează ulterior.


Cine sunt acționarii Romprest

Grupul de companii Romprest a fost implicat și în bătălia juridică de la Sectorul 1 al Capitalei, unde primarul Clotilde Armand a vrut să rezilieze contractual din cauza prețurilor pe care le considera supraevaluate. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, structura acționariatului Romprest Service este următoarea, în acest moment:

  • DETACO LTD (Canada) – 42.69 %
  • EUROPREST INVEST SRL (România) – 30 %
  • PREMIUM MANAGEMENT TEAM SRL (România) – 13.76 %
  • SC COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI SA (România) – 10 %
  • FIRSTCOM LLC (SUA) – 3.54 %

Detaco LTD Canada este deținută de compania românească Magnum International Consulting, al cărei unic acționar este Paul-Cătălin Ionescu-Păcuraru, fiul de 27 de ani al lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS. Păcuraru jr. a preluat acțiunile Detaco LTD Canada de la Alexandru Cosmin Walter, unul dintre fii fostului patron, Florian Walter (fost Bucșă, decedat în 2019, fin al fostului ministru PSD al Transporturilor, Miron Mitrea).

În schimb, companiile Europrest Invest și Premium Management Team sunt deținute de Andrei-Mihai Dracea, un cetățean român născut la Moscova în 1966, cu afaceri cu statul în domeniul sănătății. Dracea controlează, așadar, 43,76% din Romprest. Este pachetul de acțiuni la Romprest preluat în 2014 de la fondul de investiții 3i Group PLC de către oamenii de afaceri Dragoș Dobrescu și Radu Budeanu (a cărui soție deține CanCan și Gândul).

Nici una dintre grupările care dețin Romprest – Păcuraru vs Dracea – nu deține pachetul de control în companie. Orice decizie majoră în operatorul de salubritate ar trebui arbitrată de Compania Națională Aeroporturi București SA, companie controlată de Ministerul Transporturilor (80% din acțiuni).

În 2019, Râmnicu Vâlcea stătea pe un butoi de gunoi. Nesortat

Degeaba își pusese municipalitatea cetățenii să selecteze deșeurile (fracțiile uscate: carton, plastic, sticlă etc.) conform normelor UE, căci firma de salubrizare care opera în oraş s-a dovedit incapabilă să le colecteze selectiv.

Gunoiul adunat selectiv de o parte dintre cetăţeni a fost colectat la grămadă Foto: Radio Vâlcea 1

Într-o postare pe Facebook din luna august 2019, se vede cum gunoiul depozitat selectiv de o parte dintre cetăţenii oraşului este pur şi simplu colectat la grămadă în aceeaşi remorcă a firmei care se ocupa de salubrizare.

De ce? Explicația a venit chiar de la primar, care a spus că în caietul de sarcini al licitaţiei de atribuire a contractului nu i s-a impus operatorului acest lucru, iar colectarea selectivă a rămas la latitudinea acestuia. Tot edilul spunea atunci că situația se va schimba, că va fi o nouă licitație, cu un alt caiet de sarcini, iar lucrurile se vor îndrepta.

Scandalul s-a încheiat cu promisiunea administraţiei municipale că va caută soluţii pentru realizarea unei firme proprii de salubrizare, mai ales că se apropia expirarea în 2020 a prelungirii acordate contractului cu firma de salubrizare.

Gunoiul adunat selectiv, colectat la grămadă Foto: Radio Vâlcea 1

Promisiunea a fost avansată atunci de însuși primarul ecologist Mircia Gutău, care s-a arătat extrem de nemulţumit de modul în care se colectează gunoiul din Râmnicu Vâlcea. El a susținut că iese din calcul o prelungire a contractului cu Romprest, lăsând să se înțeleagă că ideea de bază agreată de municipalitate a rămas aceeași colectare selectivă.

Oamenii au fost impulsionați să selecteze gunoiul. Municipalitatea a continuat să achiziționeze containere speciale și a anunțat chiar un program de colectare selectivă – hârtie, sticlă, plastic – pe zile. În plus, a fost încheiat inclusiv un contract de achiziţionare a peste un milion de saci menajeri pentru a fi repartizaţi gospodăriilor, tot în ideea selectării gunoiului.

2021 – Sortarea se face abia la stația de sortare

În anul de grație 2021, deșeurile sunt colectate sub același brand: asocierea de firme Romprest Energy SRL & Compania Romprest Service S.A. Modul în care se face sortarea a fost stabilit tot de operator.

„Sortarea este propusă de operatorul delegat la Staţia de sortare a societății New Recycling SRL, amplasată în Râmnicu Vâlcea, Intrarea Constructorilor nr. 18. Depozitarea, conform documentaţiei de atribuire, este indicată la Depozitul Ecologic Feţeni”, explică primarul Mircia Gutău într-un răspuns transmis redacției PressHub în august 2021.

Întrebat de PressHub dacă actuala metoda de colectare a deșeurilor este una selectivă sau se operează o colectare generală, primarul Mircia Gutău a invocat același contract din 2015 aflat în vigoare și la momentul scandalului care a făcut orașul de pomină.

Prin contractul de la pct. 1 (n.r. Contractul de delegare nr. 23205/26.06.2015) a fost delegată gestiunea următoarelor activităţi componente ale serviciului de salubrizare:

  • Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;
  • Colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora”.

Sticla, hârtia, plasticul adunate selectiv de localnici sunt amestecate, în continuare, în remorci

Cetățenii care duc selectiv deșeurile de plastic în clopotele de plastic, hârtia în cele pentru hârtie, sticla în recipientele de sticlă se uită în continuare descumpăniți cum toate acestea se amestecă în remorcile în care se colectează.

„Municipiul Râmnicu Vâlcea este unul dintre primele orașe care a implementat un sistem de colectare selectivă. Problema e că, de fiecare dată am rămas în urmă cu partea de sortare și reciclare (…). O parte importantă din locuitorii orașului face eforturi să colecteze selectiv. O altă parte, văzând ce se întâmplă, chiar dacă ar fi dispusă să colecteze și să arunce selectiv, n-o mai face pentru că oamenii își dau seama că este un efort neapreciat de către cei care iau gunoiul sau de către Primărie și îl aruncă așa. Dar, într-adevăr, dacă ar fi alte sisteme de control și implementare, cred că o bună parte, poate chiar majoritară, ar duce selectiv gunoiul la ghene. Efortul lor este ignorat de către cei care ridică gunoiul. Ei înșiși, cei de la Romprest, au fost destul de transparenți în materialele pe care ni le-au pus la dispoziție când am fundamentat noile prețuri, niște tabele din care se vedea foarte clar că gunoiul selectiv nu era aproape deloc luat în considerare. Eforturile oamenilor nu sunt urmate de niște acțiuni proactive, nici ale municipalității, nici ale companiei de salubritate”, explică, pentru PressHub, Constantin Popa, consilier local CL Râmnicu Vâlcea (PNL).

Potrivit alesului local, justificarea oficială a Romprest este că, indiferent că se ridică acele clopote și se pun sau nu în aceeași mașină, acea mașină ajunge la linia de sortare, iar după aceea, gunoiul este sortat.

„Spun că nu e nevoie să vină cu o mașină să ia toate clopotele galbene, să spunem, apoi cu o alta să le ia pe cele albastre și tot așa și invocă faptul că nu toți cetățenii aruncă la clopotul de hârtie numai hârtie, ci mai aruncă și plastic, și oricum trebuie să-l sorteze. Pentru că, oricum trebuie să sorteze fiecare clopot în parte, le pun pe toate la grămadă și le sortează pe toate la grămadă. Dar ei zic că atunci când fac lucrul acesta, facturează prețul de reciclat, însă nu prea are nimeni cum să verifice lucrul acesta. Există un interes, conform contractului actual, de a amesteca fracțiile și de a spune că este gunoi neselectat. Normal, pentru că prețul este mult mai mare decât pentru gunoiul selectat: 5 lei la reciclabile și dublu la neselectat”, mai spune, pentru PressHub, Constantin Popa.

Argumentul care susține teoria acestui interes este chiar fundamentarea de preț, trimisă Consiliului Local de Romprest din care rezultă că nici măcar nu se ia în considerare gunoiul reciclabil de la persoanele fizice (cartonul, sticla, plasticul, etc, pe care, acolo unde a fost cazul, oamenii l-au adunat separat).

„În momentul acesta, vine o mașină, ia cei patru saci cu plastic, sticlă, hârtie și metal și îi aruncă în aceeași remorcă. La selectare ajung cumva separat, dar se pun pe aceeași bandă din nou și se mai iau o dată la sortat. Deșeurile din clopote se iau la comun, pentru că altfel nu și-ar justifica banii. Tarifele sunt mai mari dacă gunoiul este amestecat decât dacă este sortat. O colectare selectivă a gunoiului ar duce la niște tarife diminuate, pentru că n-ar mai interveni două sortări și atunci tariful ar fi mult mai mic. Cetățenii ar plăti mai puțin. În plus, cantitatea de deșeuri sortate ar fi mult mai mare și ne-ar duce către cota impusă de Uniunea Europeană, numai că businessul este orientat către bani și se face cu sprijinul autorității publice locale, care nu se implică”, explică, pentru PressHub, viceprimarul Virgil Pîrvulescu (PNL).


Redăm mai jos, integral, răspunsurile transmise de edil la întrebările formulate în august 2021 de PressHub:

PressHubServiciul de salubrizare al orasului este gestionat in mod direct sau delegat?

R: Serviciul de salubrizare este gestionat în mod delegat prin Contractul de delegare nr. 23205/26.06.2015.

PressHubCare este firma de salubritate care colectează deșeurile din localitate?

R: Asocierea Romprest Energy SRL & Compania Romprest Service SA.

PressHubPentru câte persoane, operatori economici si institutii publice, conform Caietului de sarcini, se presteaza acest serviciu de salubrizare in localitatea dumneavoastra?

R: Pentru 90.917 persoane stabilite prin caietul de sarcini. Operatorul la data de 15.06.2021 are încheiate contracte de prestări service cu 6.050 case particulare, 706 asociaţii de proprietari şi 2.261 agenţi economici şi instituţii

PressHubIn documentatia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii ati indicat locul de sortare al deseurilor si cel de depozitare sau a fost propus de Operatorul delegat?

R: Sortarea este propusă de operatorul delegat la Staţia de sortare a societății New Recycling SRL, amplasată în Râmnicu Vâlcea, Intrarea Constructorilor nr. 18. Depozitarea, conform documentaţiei de atribuire, este indicată la Depozitul Ecologic Feţeni.

PressHubCare este distanța medie din oraș până la depozitul conform pe care o parcurg utilajele firmei de salubritate?

R: 9 Km spre est din Centrul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

PressHubCare este valoarea unui mc de deseuri – fractie umeda – colectata de la populatie în perioada 1 ianuarie 2021 – 20 iulie 2021?

R: Pentru deşeuri municipale în amestec colectate de la personae fizice – lei/persoană/lună:

  • perioada 01.01.2021-30.06.2021, cf. HCL 130/28.05.2020 = 9,80 lei cu TVA,
  • perioada 01.07.2021-20.07.2021, cf. HCL 118/02.07.2021 = 12,08 lei cu TVA.


PressHubCare este valoarea unui mc de deseuri – fractie umeda – colectata de la operatori economici si institutii publice în perioada 1 ianuarie 2021 – 20 iulie 2021?

R: Pentru deşeuri municipale în amestec colectate de la persone juridice, instituţii – lei/tonă:

  • perioada 01.01.2021-30.06.2021, cf. HCL 130/28.05.2020 = 576,96 lei cu TVA,
  • perioada 01.07.2021-20.07.2021, cf. HCL 118/02.07.2021 = 776,03 lei cu TVA.


PressHub: Care este valoarea unui mc de plastic/metal/lemn/sticla colectat de la populatie în perioada 1 ianuarie 2021 – 20 iulie 2021?

RPentru colectare, transportul şi sortarea deşeurilor reciclabile generate de persone fizice din Municipiul Râmnicu Vâlcea – lei/tonă:

  • perioada 01.01.2021-30.04.2021, cf. HCL 130/28.05.2020 = 1.110,79 lei cu TVA,
  • perioada 01.05.2021-20.07.2021, cf. HCL 77/18.05.2021 = 799,38 lei cu TVA.


PressHubCare  este valoarea unui mc de plastic/metal/lemn/sticla colectat de la operatori economici si institutii publice în perioada 1 ianuarie 2021 – 20 iulie 2021?

R: Pentru colectare, transportul şi sortarea deşeurilor reciclabile generate de persone juridice, instituţii din Municipiul Râmnicu Vâlcea – lei/tonă:

  • perioada 01.01.2021-30.04.2021, cf. HCL 130/28.05.2020 = 1.131,35 lei cu TVA,
  • perioada 01.05.2021-20.07.2021 cf. HCL 77/18.05.2021 = 786,34 lei cu TVA.


PressHubCare  este modalitatea de achitare a contravalorii serviciului prestat de operatorul de salubritate: prin taxa sau tarif?

R: Tarif în baza contractelor încheiate de operator cu agenţi economici, instituţii, asociaţii de proprietari – blocuri şi case particulare.

PressHubIn situatia in care contravaloarea serviciului se incaseaza prin tarif, pentru cate persoane care nu au incheiat contract cu operatorul a achitat Primaria, lunar, taxa de salubritate 1 ianuarie 2021 – 20 iulie 2021?

R: 0 persoane.

PressHubOperatorului de salubrizare i-a fost delegat si servicul de măturat, spălat, stropire și întreținere căilor publice? Daca da, care este tariful aprobat in 2021?

R: Operatorul acestui serviciu este Pieţe Prest SA , societate comercială cu acţionar unic Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

PressHubCare este valoarea totală a proiectelor din fonduri europene derulate de municipalitate, proiecte privind gestionarea deșeurilor?

R: Nu este cazul.

PressHubCare este metoda de colectare în vigoare la data prezentei cereri? Colectare selectivă a deșeurilor sau colectare generală?

R: Prin contractul de la pct. 1 a fost delegată gestiunea următoarelor activităţi componente ale serviciului de salubrizare:

  • Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;
  • Colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora.

PressHubCare este la momentul prezentei cereri valoarea programelor de informare și conștientizare a populației privind colectarea selectivă a deșeurilor demarate de municipalitate? Care este sursa acestor fonduri?

R: Valoarea programelor de informare este stabilită în baza art. 44 al Caietului de sarcini, Secţiunea a 6-a – Conştientizarea Publicului – anexă la contractul de delegare nr. 23205/26.06.2015 la valoarea minimă de 30.000 lei/an inclusă în tariful serviciului.


Râmnicu Vâlcea și-a pus cetățenii să sorteze gunoiul, dar l-a colectat la grămadă.

Potrivit consilierului local Constantin Popa, după scandalul din 2019, n-au fost făcute modificări la nivelul caietului de sarcini, fiind operate schimbări doar în sensul prelungirii contractului și majorării prețurilor.

Ei au obligația să ridice separat deșeurile. Problema e că nu au obligația să le ridice separat pe fracții. Trebuie făcută o diferență între a ridica separat și pe fracții. Deșeul reciclabil e o fracție (i se spune fracție uscată), iar cel municipal este deșeul în care e amestecat totul. Ei au obligația să ridice fracțiile uscate separat de deșeul municipal, dar nu au obligația, conform contractului, să ridice fiecare fracție separat. Adică să ridice o dată numai sticlă, sau numai plastic, sau numai hârtie. Prevederea asta nu există în contract nici la ora actuală. Singura prevedere este ca fracția uscată, reciclabilă să fie ridicată separat de cea amestecată. Nu există o prevedere să ia separat doar hârtie, sau doar sticlă, ci doar atât: cu o singură mașină, tot ce este uscat. După aia o duce, o sortează, o reciclează. Partea pe care o văd oamenii și pentru care sunt, într-adevăr, supărați este că mașinile de la Romprest, când iau gunoiul, îl ia pe tot odată și nu-l iau selectiv. Dar asta n-ar fi o problemă dacă firma de sortare ar avea un dispozitiv performant care ar putea să facă față la sortarea gunoiului, mai spune consilierul local.

„E preferabil să facturezi la un preț mai mare”

Totul pornește de la modul în care se face un contract de colectare a gunoiului.

Cred că asta este valabil în toate municipiile: gunoiul care este neselectat are un preț, iar gunoiul selectat are un alt preț. Gunoiul pe care oamenii îl aruncă neselectat la gunoi are un preț mai mare la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar dacă omul se duce și pune selectat sticlă, gunoi și plastic, Romprestul are un tarif mai mic pentru acel gunoi, pentru că, în mod normal, n-ar mai trebui să facă altceva decât să-l ducă la reciclare și să-l valorifice. Dar, cel puțin în momentul de față – și n-o să spună nimeni lucrul acesta oficial – Romprest preferă să ia gunoiul grămadă și să-l factureze către primărie la modul gunoi neselectat, că este prețul mai mare. Normal că alegi să pui factura cu un preț mai mare și, de aici, să obții un venit mai mare, după care poți să faci tu, ulterior, selectarea în linia de sortare și să valorifici… Se fac mișmașuri de genul acesta. E preferabil să facturezi la un preț mai mare, decât să te duci să colectezi doar fracția uscată și s-o facturezi la un preț mai mic”, mai spune consilierul local Constantin Popa.

Mai sunt, desigur, și problemele inerente ale faptului că nu peste tot oamenii (cei care locuiesc la bloc) aleg să respecte destinația acelor tomberoane/clopote și să pună deșeurile pe fracții, cum trebuie. Probleme au fost semnalate și din zonele de case.

Am avut discuții și cu Romprest și am încercat să le înțeleg și lor problemele. Cei de la case primesc niște saci separați, de altă culoare, care sunt pentru fracția aceasta uscată. Care se scot, de obicei la poartă, în anumite zile. Și vine Romprest cu o mașină separată și ar trebui să ia numai sacii aceștia de fracție uscată. Dar avem << sanitarii municipali>>, cum îi numesc cei de la Romprest, oameni care nu au venituri și se duc, iau acei saci cu hârtie, cu pet-uri sau cu metale și le reciclează ei. Romprest a spus că a făcut sesizări către Primăria Râmnicu Vâlcea să trimită Poliția comunitară pe străzile unde se colectează acești saci, ca să nu se mai fure, că, de fapt nu se fură gunoi, se fură materie primă de reciclat, dar Primăria, de când sunt eu acolo, a spus că n-are ce să facă”, arată Constantin Popa.

Viceprimarul Virgil Pîrvulescu spune că Primăria Râmnicu Vălcea ar avea nevoie de un program coerent pentru rezolvarea problemei.

Noi avem o firmă care nu poate să selecteze gunoiul. Ia gunoiul și-l duce la un alt operator care are o rampă unde gunoiul este selectat pe fracții. Acolo avem o dată fracție uscată și fracție umedă, și de acolo rezultă, de fapt, două sortări. Dar nu asta e problema. Dacă ar fi să strângi gunoiul cum ar trebui în orașul nostru, ar trebui să vii în întâmpinarea oamenilor cu un program coerent. Pentru asta, ar trebui să introduci și niște măsuri coercitive asupra celor care nu doresc să selecteze gunoiul de așa manieră. Ar trebui să montăm niște camere de supraveghere în zonele de colectare a gunoiului”, consideră viceprimarul Virgil Pîrvulescu.

Gunoiul, dus tocmai în Ilfov, pe considerente de depozitare (ne)selectivă

Merită precizat că, în urmă cu mai bine de 10 ani, municipiul Râmnicu Vâlcea şi-a înfiinţat, cu bani europeni, o rampă proprie de colectare ecologică a gunoiului, în Feţeni, la marginea oraşului. Este vorba de o investiție de 16,5 milioane de euro, derulată prin programul ISPA, din care 11 milioane au reprezentat fonduri europene, diferența fiind suportată din fonduri locale guvernamentale.

Romprest Energy n-a avut însă cum să depoziteze deşeurile la această groapă care presupunea depozitare selectivă, așa că operatorul de salubritate a dus gunoiul pe unde s-a mai putut. Așa se face că deșeurile vâlcenilor au ajuns până în Ilfov, pe costuri de transport consistente pe care firma s-a gândit să le recupereze, în instanță, de la administraţia locală, fără să reușească însă.

Explicațiile Romprest Energy SRL

Romprest Energy SRL (lider al asocierii), este singurul operator autorizat, ce deţine exclusivitatea prestării serviciului de salubritate la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea, în baza Contractului de delegare nr.23205/26.06.2015 încheiat cu Municipiul Râmnicu Vâlcea. Iată cum explica, in momentul izbucniri scandalului, pe pagina sa oficială, aceste probleme:

Conform Caietului de sarcini, emis de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale se face pe trei fluxuri de deşeuri separate: deşeurile reziduale, biodeşeuri şi deşeuri reciclabile. Deşeurile reziduale mixte, cum mai sunt denumite în Caietul de sarcini, ar fi trebuit să fie transportate la Depozitul ecologic Feţeni, biodeşeurile la staţia de compost Răureni şi deşeurile reciclabile la o instalaţie de sortare propusă de către Operator – art. 28 din Caietul de sarcini. Pe motiv că Autorizaţia de mediu a depozitului de la Feţeni conţine o notă în care se precizează că anumite categorii de deşeuri, printre care şi „deşeurile municipale amestecate”ar trebui să facă obiectul unei metode fezabile de valorificare, reprezentanţii DADP, direcţie din cadrul Primăriei care administrează depozitul de deşeuri, refuză să primească în depozit fracţia de deşeuri reziduale mixte colectată de pe raza municipiului.

În Regulamentul serviciului public de salubrizare a Municipiului Râmnicu Vâlcea deşeurile reziduale mixte sunt definite ca fiind deşeuri municipale şi asimilate – art.4, pct. 4.12 din regulament. Deci acest flux se identifică cu deşeurile municipale amestecate, aşa cum le-a identificat şi DADP şi Agenţia de mediu şi celelalte instituţii implicate. În Caietul de sarcini nu se prevede decât că vom transporta deşeurile la depozitul ecologic de la Feţeni şi nimic mai mult. Activităţile de sortare şi valorificare a deşeurilor nu ne-au fost delegate nouă, decât pentru deşeurile reciclabile, nefiind vorba despre o delegare propriu-zisă, ci despre o sarcină suplimentară. Dacă activităţile de sortare şi valorificare a deşeurilor, care conform legii 101/2006 sunt activităţi de sine stătătoare în cadrul serviciului de salubrizare şi nu ne-au fost delegate nouă prin licitaţia la care am participat, sau altui operator printr-o altă licitaţie, atunci ele au rămas în sarcina Primăriei care are competenţa exclusivă în domeniu, de a presta activităţile în gestiunea proprie sau de a delega gestiunea lor”, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială a firmei.

Romprest Energy SRL explică și cum a încercat să găsească soluţii la aceste probleme.

Am încheiat contract cu staţia de sortare Drăgăşani, însa acesta a fost reziliat în mod nelegal şi abuziv după o lună de derulare; am încheiat contract de depozitare la depozitul de la Balş, însa, în urma notificării făcute de noi la ANM, s-a constatat că depozitul nu mai este autorizat, deşi municipalitatea Drăgăşani şi Urban S.A. depozitau deşeuri în acest depozit;am fost nevoiţi să ne deplasăm de la depozitul ecologic Feţeni la staţia de sortare/tartare deşeuri Rom Waste Solution S.R.L. de la Chiajna, judeţul Ilfov, distanţa fiind de 370 km dus-întors, în momentul de faţă nemaifiind primiţi; în baza principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei, prevăzute de Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, prin care se stabileşte că deşeurile trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare, am trimis adrese în vederea acceptării la depozitare către CMID Albota (jud. Argeş), CMID Cristian (jud. Sibiu), unde am primit răspunsuri nefavorabile şi către Staţia de sortare care se află în administrarea SC URBAN SA, faţă de care nu am primit niciun răspuns.

Încă din prima lună de contract, în vederea unei bune desfăşurări a activităţii, deşi contractul nu conţine o clauză în acest sens, am întreprins demersuri de a soluţiona problema sortării deşeurilor, prin încheierea unui contract cu firma New Recycling, care deţine utilajele necesare, însa autorităţile locale refuză să autorizeze orice amplasament pe care încercăm să desfăşurăm această activitate, găsind tot felul de motive birocratice. Am propus soluţia de a amplasa utilaje mobile(pe roţi) pentru realizarea sortării, în depozitul de la Feţeni, însa ne lovim de aceeă înaşi problemă – refuzul de autorizare absolut abuziv şi nejustificat”, se mai arată în respectivul comunicat.

În prezent (2021), sortarea este propusă de operatorul delegat la staţia de sortare a societății New Recycling SRL, iar depozitarea este indicată la Depozitul Ecologic Feţeni.


Referitor la colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale, obligațiile operatorului de salubrizare sunt prevăzute în Caietul de sarcini – Anexa nr. 3 aprobată prin HCL 168/28.08.2014, astfel:

Art. 9. – Operatorii au permisiunea de a desfasura activitatile de colectare separata si transport separat al deseurilor municipale si al deseurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fractii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deseuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori, în conditiile legii, în aria administrativ-teritorială a municipiului Râmnicu Vâlcea.

Art. 11. – (1) Activitatea de colectare se va face de catre generatorii de deseuri municipale, in puncte de colectare dotate cu recipiente de precolectare standardizate, care vor avea capacitatile corelate permanent cu numarul de locuitori si ritmicitatea de colectare. Membrii comunităţilor locale, persoane fizice sau juridice, au, în calitatea lor de utilizatori direcţi sau indirecţi ai serviciului de salubrizare, obligatia să asigure precolectarea separată, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripţionate şi amplasate în spaţii special amenajate, a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară.

Art. 17. – (1) Schema de colectare a deșeurilor reciclabile (hartie si carton, plastic si metal, sticla) este aşa-numitul sistem de „aducere” în care generatorilor de deşeuri li se cere să îşi aducă materialele reciclabile separate la sursă, la recipientele special desemnate amplasate in cele 50 de puncte de colectare operationale pentru colectarea selectiva a deseurilor reciclabile si refolosibile. Punctele sunt momentan dotate cu recipienti standardizati, tip “clopot”, de culori diferite, pentru fiecare din urmatoarele fractiuni, achizitionate prin proiectul ISPA:

Hartie/carton – recipienti cu capacitate de 2,1 m3;

Sticla alba si colorata – recipienti cu capacitate de 1,1 m3, cu 2 orificii: pentru sticla alba, respectiv sticla colorata;

Plastic – recipienti cu capacitate de 3,2 m3.
In vederea asigurarii colectarii selective a metalului, Delegatarul va dota cele 50 de puncte de colectare existente pentru colectarea selectiva a deseurilor, cu cate un container tip „clopot” de 1,1 m3.

(2) Recipientele pentru deşeuri reciclabile vor fi golite cand procentul de umplere al containerelor este de cca 80%, dar vor fi golite înainte ca acest procent să ajungă la 100%.

Art. 19. – (2) Operatorul este obligat să colecteze deşeurile din toate recipientele care sunt pline sau parţial pline (pubele si containere) de pe traseu. După golire, containerele trebuie să ajungă la locul de unde colectorul le-a ridicat sau la locul lor obişnuit. Operatorul se va asigura că containerele sunt protejate, blocându-le din nou roţile, după caz, în urma colectării. Capacul trebuie mereu închis după golire.

Art. 28. – (1) Transportul deseurilor se va efectua dupa cum urmeaza:

  • deşeurile reciclabile colectate selectiv se vor transporta, in vederea tratarii, la o instalatie de sortare propusa de catre Operator;
  • deseurile reziduale mixte se vor transporta, in vederea depozitarii, la depozitul ecologic Feteni
  • biodeseurile colectate selectiv se vor transporta, in vederea tratarii, la statia de compostare Raureni;
  • deseurile voluminoase si DEEE-uri (electronice si electrice) vor fi predate la firme specializate pentru dezmembrarea si reciclarea acestora

(2) Deseurile reziduale colectate se depoziteaza numai in depozitul special realizat in acest scop si care functioneaza cu respectarea prevederilor legislatiei in vigoare, respectiv la Depozitul ecologic Feteni. La depozitul amenajat vor fi acceptate numai deseurile reziduale aduse in mijloace de transport autorizate.

(3) Deseurile reciclabile vor fi evacuate in conformitate cu legislatia in vigoare, pe masura implementării sistemul de colectare selectiva a deseurilor reciclabile. Deseurile reciclabile colectate selectiv se vor transporta la statia de sortare ce se va realiza prin intermediul Proiectului Judetean Integrat de Management al Deseurilor. Pana la realizarea statiei de sortare in cadrul Proiectului Judetean, este in responsabilitatea operatorului de a gestiona si valorifica deseurile reciclabile precolectate selectiv. Se interzice amestecarea deseurilor reciclabile colectate selectiv cu deseurile reziduale sau alte deseuri precum si depozitarea deseurilor reciclabile colectate selectiv.


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG REGIO.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.