Acasă Social/Economic Zăpada artificială produsă de soare, la Brașov. 90% din clădiri alimentate fotovoltaic

Zăpada artificială produsă de soare, la Brașov. 90% din clădiri alimentate fotovoltaic

275
0

Zăpada artificială produsă de soare, la Poiana Brașov. Municipalitatea va construi un parc fotovoltaic care va asigura 90% din energia necesară activităților și clădirilor publice din Brașov. Iar grădinițele vor fi dotate cu panouri solare, pompe și recuperatoare de căldură.

În luna august a acestui an, Primăria Brașov a anunțat câștigătorul licitației pentru proiectarea și executarea lucrărilor de construire a primei grădiniță „verzi” din Brașov – proiect finanțat din bugetul local – care va fi nu doar cea mai eficientă din punct de vedere energetic, ci și cea mai modernă din oraș.

Încălzirea va fi asigurată cu pompe de căldură, apa caldă va fi produsă cu panouri solare, iar energia electrică, obținută cu panouri fotovoltaice, potrivit proiectului. În plus, grădinița va fi dotată cu recuperatoare de căldură, dar și cu o salină artificială, pentru terapie.

Alte șapte grădinițe din Brașov au intrat în proces de eficientizate energetică, urmând a fi dotate cu surse alternative, sustenabile, de producere a energiei. Și celelalte unități de învățământ și instituții vor beneficia de energie verde, pentru că Primăria investește masiv în soluții prietenoase cu mediul, cu ajutorul finanțărilor nerambursabile.

Citește și: Cât de eficiente sunt mașinile electrice. Răspunde proprietarul a 42 de vehicule. „A fost cea mai bună decizie”

Parc fotovoltaic de 20 de hectare

Un exemplu elocvent este proiectul de realizare a unui parc fotovoltaic, o instalație de producere a energiei electrice din surse solare, desfășurat pe mai bine de 20 de hectare, care va asigura 90% din energia necesară pentru școli și alte clădiri publice, pentru iluminat public și pentru producerea zăpezii artificiale din Poiana Brașov.

Unul dintre proiectele cu finanțări nerambursabile pe care municipalitatea le implementează în această perioadă este cel privind construirea unei instalații de producere a energiei electrice din surse solare (o centrală bazată pe panouri fotovoltaice) de 20.00 MW, pe o suprafață de 22 de hectare, în cartierul Stupini.

„Un pionierat nu doar pentru România, ci și în Europa”

Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru elaborarea documentației și lucrările de execuție a fost la jumătatea lunii octombrie 2023, dată până la care trei companii românești, cu parteneri din mai multe țări, au depus oferte pentru realizarea acestei investiții.

„Suntem primul oraș din România care și-a asumat o serie de obiective curajoase pentru a transforma orașul într-unul prietenos cu mediul, iar în ultimii ani am reușit să atragem foarte multe fonduri nerambursabile și să implementăm proiecte care au acest scop.

Parcul fotovoltaic pe care îl construim la Stupini, care va asigura 90% din consumul de energie public, reprezintă un pionierat nu doar pentru România, ci și în Europa.

Mă bucur că trei companii puternice din România, care au parteneri din mai multe țări, sunt interesate să implementeze acest proiect”, a precizat primarul Allen Coliban.

Urmează evaluarea ofertelor și stabilirea companiei care va construi parcul fotovoltaic.

„În perioada următoare comisia va evalua cele trei oferte și sper ca în cel mai scurt timp să putem semna și contractul.

În 2021, ne-am asumat o țintă ambițioasă: că, până în 2030, vom reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55%, iar până în 2050 vom atinge neutralitatea climatică, și cu siguranță suntem pe drumul cel bun”, a mai explicat edilul.

Parcul fotovoltaic va alimenta toate școlile și instituțiile publice din Brașov

Odată pus în funcțiune, parcul fotovoltaic va acoperi 89,72% din necesarul de energie electrică pentru 21 colegii și licee, 16 școli gimnaziale, 29 grădinițe, 8 creșe, instituțiile de cultură, primărie și serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele și punctele termice, piețe, parcări multietajate, baze sportive, sistemul de iluminat public și sistemul de semaforizare din oraș.

Chiar și producerea zăpezii artificiale din Poiana Brașov va fi făcută cu energie verde, pentru că parcul fotovoltaic va furniza și energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.).

Citește și: Rețelele actuale nu vor face față noului val de energie care vine și din sens invers, dinspre consumator

Aproape 40.000 de panouri fotovoltaice

Centrala fotovoltaică va avea o putere electrică instalată de 20.00 MWp în curent continuu, la nivelul panourilor fotovoltaice, și de 18.00 MW în curent alternativ, la nivelul invertoarelor.

Va avea în componență 30.770 de panouri fotovoltaice, cu puterea electrică de vârf (Pp) de 650 Wp, montate pe structură fixă.

De asemenea, pentru realizarea investiției, vor mai fi folosite 120 invertoare solare on-grid, trifazate, de putere 150 kW, trei echipamente de management al datelor și un echipament de măsurare a energiei.

Scădere a emisiilor gazelor cu efect de seră de 21.002 tone CO2 din primul an

Prin punerea în funcțiune a centralei se așteaptă o scădere anuală medie estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră de 21.002 echivalent tone CO2 în primul an de operare a investiției. Astfel, de la emisii cu efect de seră de 23.408,18 tone CO2 se ajunge la 2.406,18 tone CO2.

Centrala va fi gata în patru luni de la atribuirea contractului

Iată și câteva dintre detaliile proiectului „Amenajare parc producție energie din surse regenerabile pentru comercializare la nivelul UAT – Municipiul BRAȘOV”:

  • durata de realizare a documentației necesare și de execuție a lucrărilor: patru luni, din care 30 de zile pentru realizarea serviciilor de proiectare și 90 de zile pentru execuția lucrărilor;
  • valoarea maximă a achiziției: 90.007.802,00 lei + TVA;
  • criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate – preț
  • propunerea financiară – pondere în cadrul procesului de evaluare – 85%,
  • durata suplimentară a perioadei de garanție: 15%.

Fondurile nerambursabile sunt asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020, Axa Prioritară 11: „Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”, Obiectivul specific 11.2: „Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale”.

Unități de învățământ cu energie regenerabilă

Proiectului i se adaugă programul municipalității de dotare a 27 de unități de învățământ cu panouri fotovoltaice, pentru care s-a solicitat finanțare.

„Prin cele două proiecte, la care se adaugă unitățile de învățământ dotate deja cu astfel de panouri, vom  ajunge să  asigurăm puțin peste 90% din necesarul de consumuri (cu excepția transportului în comun) cu această centrala fotovoltaică, ceea ce va însemna costuri mai mici energia electrică dar și o contribuție importantă la reducerea poluării”, a explicat, pentru PRESShub, Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov.

Cea mai „verde” grădiniță din Brașov

Cea mai verde și mai modernă grădinița publică din Brașov va fi construită în cartierul Noua și va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit, într-o clădire cu trei niveluri.

Principalul atuu al viitoarei unități de învățământ îl reprezintă folosirea soluțiilor ecologice prin care grădinița își va produce singură energia termică, apa caldă și energia electrică În premieră pentru o grădiniță publică din Brașov, unitatea va avea și o sală de salinoterapie pentru copii.

„Vom avea cele mai bune condiții pentru copii, inclusiv o salină artificială. Grădinița se va încălzi prin intermediul pompelor de căldură, apa caldă va fi produsă de panourile solare, iar energia electrică de panourile fotovoltaice.

Totodată, grădinița va fi dotată și cu recuperatoare de căldură, care vor permite o împrospătare permanentă a aerului, fără pierderi de căldură”, a precizat primarul Allen Coliban.

Proiectul vizează construirea unui clădiri cu regim de înălțime demisol, parter și un etaj, împărțită în zone administrative și tehnice de funcționare și spații destinate copiilor, inclusiv loc de joacă exterior.

Salina artificială și spațiile tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie vor funcționa la demisol, iar la parter sunt propuse patru săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative, în timp ce la etaj vor fi create șase săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri, terasă exterioară.

Citește și: „Câștigi 140.000 de euro/an din propriul tău parc fotovoltaic.” Este adevărat?

Energie verde pentru funcționarea grădiniței

Necesarul de energie pentru funcționarea noii grădinițe va fi asigurat grație unor dotări precum:

  • pompe de căldură de tip aer-apă și un cazan mural, pentru prepararea agentului termic;
  • panouri solare, ce vor fi utilizate în procesul de prepare a apei calde menajere necesare grădiniței;
  • panouri fotovoltaice ce vor asigura energia necesară consumatorilor electrici și, separat, pentru funcționarea pompelor de căldură;
  • recuperatoare de căldură în vederea eliminării aerului viciat din încăpere cu aport permanent de aer proaspăt din exterior.

Platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor

Printre celelalte investiții la Grădinița Noua se mai numără realizarea unui loc de joacă exterior și plantarea de arbori/ arbuști și gazon, amenajarea unei parcări exterioare pentru părinți și a unei parcări interioare pentru personal, un sistem de supraveghere video și antiefracție, o platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor, dar și două lifturi pentru transportul materialelor, un sistem de degivrare și o instalație de iluminat pe timp de noapte.

Cât costă cea mai verde grădiniță din Brașov

Termenul maxim pentru etapa de proiectare este de patru luni, iar cel pentru execuția lucrărilor, de 12 luni.

„Grădinița verde este realizată din bugetul local. Valoarea lucrărilor de proiectare și construire a acestei grădinițe este de 19.533.000,00 lei fără TVA”, a mai explicat, pentru PRESShub, Sorin Toarcea.

Șapte dintre grădinițele existente vor fi eficientizate energetic

Nu va fi singura astfel de grădiniță din Brașov, pentru că municipiul are în plan implementarea celui mai ambițios program dedicat construcției de creșe și grădinițe din ultimii 30 de ani. Până la construirea lor, au fost demarate procedurile pentru eficientizarea energetică a 7 grădinițe din oraș.

Principalele lucrări constau în izolarea termică a anvelopei fiecărei clădiri, cu vată bazaltică, înlocuirea ușilor și ferestrelor cu tâmplărie cu performanță energetică ridicată, înlocuirea sistemelor de producere a energiei termice, a radiatoarelor (caloriferelor), înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele de tip LED.

Și, cel mai important, ca și în cazul grădiniței construite de la zero, producerea de agent termic se va realiza cu ajutorul panourilor solare și a pompelor de căldură, energia electrică va fi produsă de panourile fotovoltaice, iar sălile de clasă vor fi prevăzute cu ventilatoare cu recuperatoare de căldură, astfel încât aerul să fie permanent proaspăt, dar fără pierderi de căldură.

În funcție de fiecare unitate de învățământ vor fi executate și alte lucrări, de exemplu schimbarea radiatoarelor din clase cu ventiloconvectoare cu funcționare la curent electric, care vor fi legate la sistemul de panouri fotovoltaice, refacerea acoperișului sau schimbarea corpurilor de aer condiționat cu randament scăzut cu corpuri de aer condiționat tip invertor.

Beneficiare sunt grădinițele nr. 1, 2, 10, 13, 21A, 34 și grădinița Aprily Lajos.

La șase dintre ele a fost finalizată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), etapă ce precede elaborarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de construire. Cea de a șaptea, Grădinița nr. 13, este în faza de elaborare DALI.

Grădinițele nr. 34 și Aprily Lajos sunt în faza de elaborare a proiectului tehnic (PT) și a documentației necesare obținerii autorizației de construire (DTAC), iar Grădinițele nr. 1 și 10 sunt în faza de evaluare a ofertelor depuse pentru elaborarea PT-urilor și DTAC-urilor.

Pentru Grădinița nr. 2 a fost lansată procedura de achiziție a documentațiilor (DTAC și PT), termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 13 octombrie.

În perioada următoare va fi lansată procedura de achiziție și pentru Grădinița nr. 21 A.

„Vedem dacă putem  finanțăm eficientizarea energetică a acestor grădinițe  prin proiecte cu fonduri nerambursabile. Daca nu, le facem noi (de la bugerul local). Vrem să le avem pregătite pentru începutul anului viitor”, a mai explicat, pentru PRESShub, Sorin Toarcea.

După finalizarea DALI-ului la Grădinița nr 13, și această unitate de învățământ va trece la următoarea etapă, obiectivul primăriei fiind de a avea toate documentațiile pregătite la începutul anului viitor, pentru a accesa fondurile nerambursabile care vor fi disponibile.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Articolul a fost publicat mai întâi în PressHUB!


FOTO: PMB