Acasă Administrativ/Politic Problema transportului public în Ștefănești, nici pe departe rezolvată. Oamenii îi sar...

Problema transportului public în Ștefănești, nici pe departe rezolvată. Oamenii îi sar în cap edilului după ce s-a lăudat cu transportul metropolitan, băgând sub preș deciziile proaste cu care i-a condamnat să facă pe jos kilometri întregi

483
0

Util, dar insuficient în Ștefănești. Transportul metropolitan – pe care, într-un târziu, la presiunea PNL Ștefănești, primarul Nicolae Velcea l-a lăsat să răzbească în localitatea pe care o păstorește, după ce orașul Ștefănești a fost surclasat de câteva comune care au știut să beneficieze la timp de avantajele unui sistem modern – e binevenit, dar are nevoie de multe suplimentări. Suplimentări pe care edilul nu le-a avut în vedere atunci când a vândut unul dintre microbuzele achiziționate de fosta administrație, doar pentru că n-a știut să gestioneze corect un bun pe care ar fi putut acum să-l folosească pentru acele zone deficitare, unde localnicii încă se văd condamnați să meargă pe jos kilometri întregi, ca-n secolul trecut.

La începutul acestei luni, edilul s-a lăudat cu merite arogate gratuit, anunțând ceva ce ar fi trebuit să se întâmple demult, că din 18 martie 2024, Publitrans 2000 și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești vor asigura serviciul de transport public local și pentru locuitorii din IZVORANI, prin linia 6B, cu traseul: strada Izvorani – Ștefănești Blocuri (cu un orar de plecare care nu trece de ora 18.30) și că traseul liniei 9B – Enculești – Valea Mare (intersecție) se modifică, în sensul prelungirii acestuia din Ploscaru până în Pitești – Calea București, revenind ulterior cu precizări legate de redenumirea liniilor.

Pare să fi uitat cum, înainte să fie convins de alții că un astfel de transport aduce beneficii, Nicolae Velcea înșira, în CL Ștefănești, argumente pentru neintroducerea transportului metropolitan, spunând că în Ștefănești sunt existente cinci trasee privind transportul public, și că, din cauza infrastructurii actuale, care nu poate prelua decât trei dintre cele cinci trasee pentru transportul metropolitan, e imposibilă trecerea la acest sistem. Iată că, a fost posibilă, iar acum e numai bună de folosit în scop electoral.

În Ștefănești sunt, în continuare, probleme cu transportul

E suficient să citești câteva comentarii lăsate pe Facebook la postarea primarului, ca să înțelegi, că, dincolo de beneficiile firești alte transportului metropolitan pe care oamenii și l-au dorit, în Ștefănești sunt multe dezamăgiri legate de trasee neacoperite sau deficitare, pentru care primarul ar fi avut pârghii să le rezolve dar n-a făcut-o, vânzând cu ochii închiși unul dintre microbuzele de care Primăria dispunea și cu care ar fi putut completa zonele neacoperite de Publitrans.

„Cei care ies la ora 20 de la școală, cu ce ajung pe fundul văii la Izvorani, că nu mai au autobuz la ora aia?”

Strict în cazul transportului pentru Izvorani, funcțional de luni, au și apărut nemulțumiri legate de orar și de faptul că, fiind nevoiți să schimbe autobuzul ca să ajungă în Pitești, oamenii au de plătit nu unul, ci două bilete.

Nu le ușurează nimic doamnă. Să mergeți și dvs la oraș, cu: 1 bilet până la blocuri: 1 bilet până la oraș, pe alta linie evident, ca 6B nu ajunge în Pitești și încă un bilet dacă mergi de ex la Sp Județean sau la Grădina zoologică. Elevii și studenții, asemenea, stau numai prin autobuze, 3 la număr dacă sunt la licee sau scoli prin Războieni de ex. Pentru cei care ies la ora 20 de la școală, cu ce ajung, doamnă, pe fundul văii la Izvorani, că nu mai au autobuz la ora aia. Sunt 3 curse mari și late pe zi.!!! Total neadecvate pentru nevoile comunității. Mare brânză de autobuz ce să zic. Cei care ies de la sch 2 sau intra la sch 3, cu ce ajung, doamnă, acasă ??“ – a scris, pe Facebook Cori D., într-un, comentariu referitor la „ușurarea” transportului.

Iată și câteva comentarii ale unor localnici care n-au norocul ca autobuzul metropolitan să ajungă și la ei în zonă.

La un moment dat ziceați ceva și de Zăvoi, că va avea transport public. Să ne mai facem speranțe? ” – întreabă Ionela G.

Și pe strada Zăvoi, când? – Maria D.

„Pare că cei mulțumiți se bucură, dar nu cred că stau pe Izvorani, că 1 an jumătate au rămas fără transport… Astăzi normalitatea e o bucurie” – Sandu S.

PROGRAMUL NU ESTE BUN. OAMENI DIN TREI SATE PLUS RUDARIA NU SUNT MULTUMITI DE PROGRAM, DE ACEEA VA RUGAM SA VENITI SI SA DISCUTATI CU LOCATARII” – Gheorghe B.

„Golești are primar? – Florian E.

„(…) Daca s-ar suplimenta și pe traseele 4 și 6 măcar la orele de vârf cu câteva curse, ar fi foarte bine. Copiii și salariații pierd atâta timp prin stații, așteptând” – Lucreția V.

„Sâmbătă dimineață la SC 1 de ce nu avem transport de la Ștefănești SAT linia M6, domnule primar?????” – Liliana B.

„Domnul primar se laudă în campanie electorală cu introducerea unui mijloc de transport, după ce, 8 luni și jumătate, locuitorii din Izvorani au mers până la 3,5 km pe jos, iar acum sunt nevoiți să schimbe autobuzul și să plătească cost suplimentar pentru a ajunge în Pitești .
După 18.30 << minunea>> dispare se merge din nou pe jos.
Au fost ignorate cererile cetățenilor de suplimentare a liniilor 4 și 6 la orele de vârf și înființarea de noi stații cum este cazul în zona străzii <<Ion Pillat >>, cereri înaintate de echipa PNL Ștefănești administrației locale.
Pentru că suntem în an electoral amintesc alegătorilor aroganța și neputința actualei conduceri a Primăriei e de a răspunde solicitărilor locuitorilor din Ștefănești
”, spune consilierul local PNL Sebastian Florescu.

Cât despre zonele din Ștefănești care în care transportul public lipsește sau e deficitar, un microbuz în plus ar fi fost de ajutor. Doar că primarul a preferat să-l vândă.

„În mandatul precedent, au fost achiziționate două microbuze școlare pentru  transportul elevilor din Izvorani, Ștefănești Sat și Viișoara către Școala Vintilă Brătianu și structura aferentă. În anul școlar 2020-2021 n-au putut fi folosite pentru că în organigramă nu erau prevăzute și posturi de șoferi pentru ele. S-a schimbat primarul, s-a aprobat și noua organigramă în care au fost prinse și aceste posturi și s-a stabilit că vor fi angajați șoferi, urmând ca microbuzele să intre pe trasee odată cu începerea școlii. Apoi, în pragul începerii anului școlar, actualul primar a scos la concurs un singur post de șofer pentru cele două microbuze și a emis o schemă cu program pentru un singur microbuz, dar cu orare defalcate pentru toate aceste străzi, deși avea la dispoziție două microbuze. Mai târziu, al doilea microbuz a fost vândut. Microbuzul acesta, dacă mai exista, ar fi putut fi introdus acum pe traseele deficitare și poate i-ar fi scutit în ultimele luni pe oamenii care locuiesc la Izvorani să bată câte 3 km pe jos”, amintește Consilierul local PNL Sebastian Florescu.

Foto FB Primăria Ștefănești