Acasă Stiri BRADU: Cum poți obține, gratuit, un recipient care transformă deșeurile bioegradabile în...

BRADU: Cum poți obține, gratuit, un recipient care transformă deșeurile bioegradabile în îngrășământ util pentru îmbogățirea solulului

378
0
Foto (descriptiv): Ministerul Mediului
Foto (descriptiv): Ministerul Mediului

Deșeurile biodegradabile pot fi transformate foarte simplu într-un îngrășământ util pentru îmbogățirea naturală a solulului. Cum? Prin compostare, o formă naturală și simplă de reciclare. Primăria Bradu și SC HCB Construct Investment SRL Bradu vin în sprijinul locuitorilor comunei, oferind, gratuit, astfel de de recipiente pentru compost.

Nu trebuie decât să-l solicitați, apoi îl primiți acasă

Distribuirea recipientelor a început în martie și va continua până la epuizarea stocului disponibil.

“Continuă operațiunea de distribuire a acestor recipiente, la cerere. Încă mai avem în stoc. Mulți probabil încă n-au aflat de ele. Cei interesați nu trebuie decât să dea un telefon la 0764.460.741, ca să-și lase coordonatele (strada și numărul casei), iar în câteva zile îl primește la domiciliu. Pînă acum am distribuit circa jumătate din cele 1.000 de recipiente pentru compost” explică, pentru REPER MEDIA, Valentin Ghilencea, directorul general al SC HCB Construct Investment SRL Bradu.

Dublu beneficiu

“În loc să ajungă la groapa de gunoi sau să fie arse, resturile vegetale pot fi valorificate folosind aceste recipiente care sunt, de fapt, niște coșuri, pentru transformarea lor în îngrășământ natural, în compost. Beneficiul e dublu, pentru că se obține un produs util în agricultură și se evită poluarea ce ar putea rezulta din arderea deșeurilor”, explică, pentru REPER MEDIA, Valentin Ghilencea, directorul general al SC HCB Construct Investment SRL Bradu.