Acasă Reportaje/Analize Primarii din România, conduși de un colaborator dovedit al Securității | DOCUMENT

Primarii din România, conduși de un colaborator dovedit al Securității | DOCUMENT

143
0
Primarii din România, conduși de un colaborator dovedit al Securității
Sursă foto: Emil Drăghici / Facebook

Primarii din România sunt conduși, în cadrul Asociației Comunelor, de un președinte care a fost dovedit în instanță, definitiv, drept colaborator al Securității, potrivit PRESShub.

Emil Drăghici este președintele Asociația Comunelor din România (ACOR) încă de la înființare, din 1997. Totodată este primarul comunei Vulcana Băi, din județul Dâmbovița, din 1992.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități i-a constatat lui Emil Drăghici calitatea de colaborator al fostului aparat represiv din perioada comunistă de dinainte de 1989, iar instanța a stabilit că acesta a colaborat cu Securitatea.

Documentul poate fi consultat aici.

A semnat angajament cu Securitatea cu numele real

CNSAS a descoperit că președintele ACOR a întocmit și semnat, cu nume real, în iunie 1982, un angajament cu Securitatea, „din cuprinsul căruia reiesele numele conspirativ preluat, respectiv Dinu”.

Emil Drăghici, pe atunci casier la Consiliul Popular din comuna unde astăzi este primar, a activat ca informator în perioada 1982-1987.

„Pe parcursul colaborării cu Securitatea, acesta a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum: ascultarea și colportarea știrilor transmise de posturile de radio interzise – nota informativă din 25.07-1984; comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat din țara noastră, sub regimul comunist – nota informativă din 16.06.1982.

Citește și: Cum a scăpat de închisoare afaceristul Marin Anton, acuzat că a luat o șpagă de 5,3 milioane de euro

Analizând informațiile furnizate de către pârât, apreciază că aceastea vizează îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la libertatea cuvântului”, arată CNSAS în plângerea împotriva lui Emil Drăghici.

Sentința judecătorească privindu-l pe Emil Drăghici
Sentința judecătorească privindu-l pe Emil Drăghici

„Pe de altă parte, furnizarea de către pârât a acestor informații nu a rămas fără urmări, Curtea constatând, din studierea înscrisurilor la dosar, că pe baza informațiilor furnizate, ofițerul de legătură din cadrul fostei Securități a dispus următoarele:

  • Sarcini: informatorul a primit sarcină să supravegheze în continuare pe suspect și să caute să poarte discuții cu acesta când mai sunt și alte persoane de față. (…)
  • P.I., membru PNL, lucrat cu prioritate, fost avertizat, internat medical prin organele de miliție, bolnav psihic. Vom întreprinde măsuri de internare medicală prin organele de miliție.

Din aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2, lit. b din OUG nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, Curtea va admite acțiunea și va constata calitatea de colaborator al Securității în ceea ce privește pe pârâtul Emil Drăghici”, se arată în sentința, din 2019, a Curții de Apel București.

Anul trecut, decizia judecătorilor a rămas definitivă.

Continuarea în PRESShub!