Acasă Administrativ/Politic Inițiativă impresionantă în TOPOLOVENI: Drumul Mântuitorului spre Golgota, recreat simbolic printr-un...

Inițiativă impresionantă în TOPOLOVENI: Drumul Mântuitorului spre Golgota, recreat simbolic printr-un traseu cu cruci vechi de piatră

1637
2

Anul acesta, locuitorii orașului Topoloveni vor putea petrece Sărbătorile Pascale cu ceremonialuri ce se anunță a fi spectaculoase.

Inițiativa primarului Gheorgiță Boțârcă de a da o simbolistică drumului ce duce din centrul orașului până în noul parc al Topoloveniului, acolo unde a fost amplasată o cruce uriașă, vizibilă din orice colț al urbei, s-a materializat.

Concret, pe acest traseu, Primăria Topoloveni a ridicat mai multe troițe ce adăpostesc cruci vechi care au alături icoane realizate de meșteri pricepuți, icoane ce ilustrează momente memorabile ale drumului parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos până la Golgota.

“Tema religioasă pe care i-am dat-o pornește de la cele 14 opriri ale Mântuitorului pe drumul spre Golgota. Și cum această Golgota a noastră urcă până în noul parc al orașului, am construit aceste troițe, cu 14 opriri, cu iconografia specifică opririlor din drumul lui Iisus, cu judecata, purtarea crucii, prima cădere, a doua cădere, a treia cădere, ajutorul pe care oamenii din mulțime au vrut să-l ofere lui Iisus și până a ajuns la mormânt. Vrem să inaugurăm traseul acesta presărat cu simboluri chiar duminica aceasta, pentru că este sărbătoare (n.r. Luarea crucii și urmarea lui Hristos). Vrem să avem gata sfințit acest drum încărcat de simboluri înainte de Paște”, precizează, pentru REPER MEDIA, Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni.

Cea mai veche dintre cruci datează din 1647

Crucile de piatră amplasate pe traseu au fost descoperite pe raza orașului Topoloveni.

“Am identificat foarte multe cruci vechi la temelia celor două biserici pe care noi le-am sfințit. Au o valoare aparte, pentru că ele au stat îngropate sute de ani lângă temelia lăcașelor de cult. Poate că strămoșii noștri s-au gândit că atunci când se va umbla lângă temelia bisericii, vor fi descoperite. Iată că ele au fost descoperite, iar noi le-a presărat în cele 14 opriri, prinzându-le pe soclu. Sunt scrise în slavonă, în chirilică și greacă. Cea mai veche dintre cruci datează din 1647. Icoanele montate alături sunt realizate în tehnica mozaicului și vitraliilor, pe suport de beton, cu ramă de inox și sunt prinse, ca și crucile de piatră, în troițe”, a mai declarat, pentru REPER MEDIA, Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni.

Foto: REPER MEDIA

2 COMENTARII

Comments are closed.