Acasă Actualitate Vești bune de la CNI pentru Topoloveni, cu privire la proiectul „Reabilitare...

Vești bune de la CNI pentru Topoloveni, cu privire la proiectul „Reabilitare drum de interes local – strada Slt. Mihai Mihail – tronson 3 şi tronson 4 – și construire pod în oraş”

136
0

Compania Națională de Investiții a transmis, joi, Primăriei Topoloveni și primarului Gheorghiță Boțârcă răspunsul așteptat de administrația locală cu privire la proiectul „Reabilitare drum de interes local – strada Slt. Mihai Mihail – tronson 3 şi tronson 4 – şi construire pod în oraş Topoloveni, județ Argeş”, obiectiv inclus în Lista sinteză a subprogramului „Drumuri de interes local și drumuri de interes judeţean”.

„Prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 920 din 29.02.2024 a fost aprobată Lista sinteză a subprogramului “Drumuri de interes local și drumuri de interes judeţean”. Având în vedere adresa dumneavoastră nr. 922/30.01.2024, înregistrată la Compania Naţională de Investiții “C.N.I.” – S.A. cu nr. 5158/30.01.2024, vă informăm că obiectivul de investiţii <<Reabilitare drum de interes local – strada Slt. Mihai Mihail tronson 3 şi tronson 4 și construire pod în oraş Topoloveni, judet Argeş>>, a fost inclus pe lista menţionată mai
sus“, a transmis, săptămâna aceasta, Compania Națională de Investiții.

Finanţarea obiectivului de investiţii menţionat se va realiza în corelare cu alocaţiile bugetare, respectiv creditele bugetare sau de angajament disponibile prin bugetul M.D.L.P.A. pentru Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social derulat de C.N.I. – S.A. în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2001 cu modificările şi completările ulterioare.

FOTO: Primăria Topoloveni