Acasă Stiri Libertatea de exprimare e sacră. Jurnaliști, instituții și ONG-uri, în apărarea ziaristului...

Libertatea de exprimare e sacră. Jurnaliști, instituții și ONG-uri, în apărarea ziaristului obligat de judecători să își dezvăluie sursele unei investigații

278
0
Gabriel Gachi
Gabriel Gachi

Protejarea surselor este una dintre regulile sfinte ale jurnalismului, pe care un reporter o respectă chiar cu riscul de a-și pierde libertatea. Această regulă e adoptată cu și mai multă încăpățânare de jurnaliști în țările în care regimuri iliberale încearcă să blocheze vocile critice și orice dezvăluire despre corupția elitelor conducătoare. Regimuri cum este cel care se instalează tot mai puternic în România.

Constatăm cu îngrijorare că derapajele care vizează justiția sau activitatea serviciilor de informații se înmulțesc în ultima vreme.

Nici acum nu am aflat exact cine este responsabil pentru periculoasele „drafturi” ale legilor securității naționale. În schimb, am văzut cum președintele României, domnul Klaus Iohannis, amenință, voalat, avertizorul de integritate care le-a „scurs” jurnaliștilor de la G4Media.

Citește și: Prima reacție a lui Klaus Iohannis pe legile securității: „Nu își dorește nimeni o restaurație a vechii Securități”

Guvernul este condus de un premier asupra căruia planează suspiciuni grave de plagiat. Suspiciuni care nu vor putea fi lămurite, pentru că o combinație sulfuroasă în instanță a dus la blocarea tuturor sesizărilor depuse cu privire la domnul Nicolae Ciucă. Un judecător s-a pensionat rapid, iar preocuparea celui de al doilea a fost ca opoziția să nu-l atace politic pe prim-ministru.

Citește și: Judecătorul care a anulat toate sesizările de plagiat în cazul doctoratului lui Ciucă a făcut cerere de pensionare

În acest context, sentința dată de Judecătoria Iași împotriva jurnalistului Gabriel Gachi și a publicației pe care o conduce, Reporter de Iași, reprezintă încă un pas spre o societate bolnavă, în care libertatea de exprimare este limitată, iar vocile publice care dezvăluie derapajele politicienilor sunt hărțuite tot mai pe față.

Judecătoria Iași i-a cerut ziaristului Gabriel Gachi și publicației Reporter de Iași „să facă precizări despre sursa informaţiilor obţinute pentru editarea articolelor menționate de către reclamanţi”, cu referire la o serie de dezvăluiri despre modul în care europarlamentarul Tudor Ciuhodaru pontează prezența în gărzi ca medic.

Citește și: Precedent periculos: un ziarist, obligat de judecători să își dezvăluie sursele unei investigații

Așa ceva este de neconceput. Un judecător ar trebui să fie primul care înțelege sau știe că există acte normative europene și naționale care protejează pe avertizorii de integritate și sursele jurnaliștilor.

Un magistrat ar trebui să fie primul care să realizeze importanța presei în ecosistemul democratic și, mai ales, primul care să protejeze pe cei care dezvăluie elemente de corupție.

Decizia de la Iași nu e definitivă și sperăm să fie modificată în concordanță.

Freedom House este solidară cu jurnalistul Gabriel Gachi și avertizează cu privire la direcția spre care se îndreaptă societatea românească. Suntem solidari cu toți jurnaliștii și cu toți acei cetățeni care înțeleg că doar arătând unde sunt problemele, ne putem îndrepta.

Alături de Freedom House România și-au mai exprimat susținerea:

  1. PressHub
  2. Grupul de Dialog Social
  3. Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică
  4. Emilia Șercan
  5. G4Media
  6. Argeșul Online
  7. Știri din Diaspora
  8. Ziarul de Iași
  9. Viața liberă Galați
  10. Năsăudeanul
  11. Jurnalul de Argeș
  12. Vrancea 24
  13. Monitorul de Sălaj
  14. Sud Vest
  15. Reper Media
  16. Monitorul de Botoșani
  17. Știri din Banat
  18. Eurobani
  19. arad24.net
  20. stiripebune.news
  21. putereaapatra.ro
  22. Ionuţ Jifcu – Reporter 24
  23. Sebastian Oancea – G4 Media
  24. Marga Bulugean – Cuvântul Libertății
  25. Cătălin Gomboș – Asociația Kompatibil
  26. Ion Lucian Petraș – Saptamana Online
  27. Prof. univ. dr. Raluca Radu – director al Departamentului de Jurnalism / Universitatea din București
  28. Cătălin Doscaș – reporter, Buletin de București
  29. Monitorul Express, Brașov
  30. Calin Hera, jurnalist
  31. Gazeta de dimineata – Hunedoara
  32. Brindusa Armanca – jurnalist
  33. Alin Cristea debraila.ro
  34. Grațiela Bâzoi, ziarul Gherila
  35. Crisana – Bihor
  36. Paul Niculescu și Sorin Stanislav – Monitorul de Cluj
  37. Mesagerul de Sibiu

Lista rămâne deschisă! Vă invităm să semnați alături de noi acest apel la protejarea jurnaliștilor și împotriva abuzurilor din justiție.