Acasă ADVERTORIAL Cei 200. Argeșenii au învățat cât de ușor este să devii erou

Cei 200. Argeșenii au învățat cât de ușor este să devii erou

254
0

Tu știi ce trebuie să faci dacă o persoană face infarct în fața ta? Dar dacă se îneacă, din greșeală, cu o bucată de carne? Dacă nu știi, din păcate nu ești singurul în această situație. Mai puțin de 1% dintre români au cunoștințe de prim ajutor, care să le permită să intervină în situații limită.

„Fii EROU în comunitatea ta!” este un proiect care își propune să crească gradul de cunoaște a manevrelor de acordare a primului ajutor și de auto-ajutorare. La finalul programului, derulat de Fundația „Leul Albastru”, cu sprijinul Fundației Orange, 200 de persoane cu vârsta de peste 14 ani vor fi învățat cum să salveze semeni aflați în situații care le pun viața în pericol.

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

Dar și cum să se protejeze pe sine în momente limită, precum un cutremur sau un incendiu. 50 din ei vor deveni voluntari activi, inclusiv în comunitățile rurale dezavantajate – Bradu, Oarja, Căteasca.

Într-o sală de clasă obișnuită de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești oamenii învață să fie extraordinari. Elevi, profesori, părinți urmăresc cu atenție explicațiile instructorilor acreditați, care le arată mai întâi pe niște manechine speciale, apoi direct pe voluntari, care sunt etapele unei acțiuni de prim-ajutor reușite.

Toți sunt atenți, nu vor să rateze nici o instrucțiune. Mai ales când trainerii le prezintă ce trebuie să facă când trebuie să ajute un pui de om fragil. Un bărbat, foarte concentrat, pune cu o ușoară reținere, cu puțină teamă, două degete pe pieptul bebelușului. Instructoarea îl ghidează și îi arată cât de simplu este, până la urmă, să fii erou.

„Toți ar trebui să știm să acordăm primul ajutor”

„Am asistat cândva la un leșin și am știut doar parțial ce trebuie să fac. Astăzi am aflat mai mult, inclusiv cum trebuie să acționez atunci când cineva intră în stop cardio-respirator”, a mărturisit Maria Teodora Popescu, elevă în clasa a XII-a la C.N. Alexandru Odobescu.

Și-a dorit foarte mult să participe, pentru că a înțeles cât de utile sunt cunoștințele de prim-ajutor. Un medic sau o asistentă nu sunt întotdeauna la momentul potrivit, la locul potrivit. Dar fiecare dintre noi poate fi sprijinul de care o persoană vulnerabilă are nevoie în acele minute lungi, care par că nu se mai termină, până când ajung echipele profesioniste de salvare.

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

„Cred că toți ar trebui să știm să acordăm primul ajutor”, îndeamnă Maria Teodora. O opinie împărășită și de un alt elev participant la cursuri.

„Cred că oricând ne-ar putea fi de ajutor cunoașterea acestor manevre, de aceea am și ținut să exersez pe manechin resuscitarea”, a explicat și Eduard Pascariu, elev în clasa a XII-a la același colegiu.

De ce este obligatoriu să știi manevre de prim ajutor

Proiectul „Fii EROU în comunitatea ta!” și-a propus, mai ales, creșterea nivelului de informare pentru persoanele din grupuri vulnerabile, unde accesul la serviciile de sănătate este mai dificil, iar cunoștințele despre acordarea primului ajutor pot fi esențiale.

„Ne-am adunat să formăm elevi și cadre didactice pentru a acorda prim ajutor în caz de stop cardio-respirator și, bineînțeles, să învățăm poziția laterală de siguranță și manevra Heimlich, care pot fi foarte utile în situații din viața de zi cu zi, în care nimeni nu-și dorește să ajungă”, a explicat Diana Neacșu, președinta fundației Leul Albastru și trainer autorizat.

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

„Scopul organizării acestor cursuri de prim ajutor este, în primul rând, creșterea nivelului de competențe, de auto-ajutorare, în caz de incendii, cutremure și alte calamități și de ajutorare a altor persoane, în cazuri de urgență medicală absolută, cum este, de exemplu, stopul cardio-respirator.

Protocolul de suport vital de bază presupune respectarea anumitor pași

Efectiv, participanții la acest curs învață să acționeze în caz de stop cardio-respirator, prin efectuarea corectă a manevrelor de resuscitare și a insuflațiilor aferente.

Protocolul de suport vital de bază presupune respectarea anumitor pași: evaluarea siguranței salvatorului, evaluarea stării de conștiență a persoanei care are nevoie de ajutor și evaluarea stării de respirație, urmate de aplicarea manevrelor propriu-zise.

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

Avem un protocol de colaborare cu trei colegii naționale din Pitești și cu ISJ Argeș, iar în baza acestui protocol am avut prezenți la acest workshop elevi și cadre didactice”, a explicat și Sabina Diacenco, coordonator de proiecte și voluntar în cadrul fundației Leul Albastru.

„Niciodată nu știm când e nevoie să acționam, în viața de zi cu zi”

Să fii cadru didactic nu înseamnă doar să le oferi copiilor cunoștințe teoretice, dintr-un manual. Să fii învățător sau profesor înseamnă, de fapt, să fii mentor, psiholog și, dacă din păcate, e nevoie, chiar salvator.

Profesorii care au venit la proiectul Fundației „Leul Albastru”, unul dintre cele nouă câștigătoare ale programului „Susține un ONG”, derulat de Fundația Orange, au mărturisit că simt de multe ori o mare responsabilitate pentru copii și astfel de informații le oferă mai multă încredere în ei, în cazul unor situații delicate. 

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

„Niciodată nu știm peste ce putem da în viața de zi cu zi și este foarte important ca măcar să avem sentimentul că putem ajuta într-un fel și pregătirea necesara pentru  a acționa”, a mărturisit Camelia Cioacă, profesor la Colegiul Național Alexandru Odobescu din Pitești.

Aplecați asupra manechinului, întins pe parchetul sălii de clasă, cadrele didactice intră în pielea salvatorului și, urmând indicațiile instructorului, aplică manevrele utile pentru resuscitare. Inclusiv cu ajutorul unui defibrilator extern.

Sentimentele sunt amestecate, emoție, teama de a nu greși și de a nu face mai rău victimei, dorința de a înțelege cât mai bine ce li se spune. Și speranța, prezentă la toți cei din sală, că nu va fi nevoie, totuși, să ajungă într-o situație limită.

Câteva ore care pot, de fapt, salva multe vieți

„Foarte interesant! Am aflat multe lucruri pe care nu le știam. Faptul că, efectiv, exersăm contează foarte mult, schimbă semnificativ situația, comparativ cu un curs online”, a adăugat Neacșu Elena Lucreția, cadru didactic la același colegiu.

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

„La vârsta mea, încă nu știam să acord primul ajutor. Este foarte interesant, este foarte concis, chiar dacă durează câteva ore”, a declarat Minerva Craiu, angajată a aceleiași instituții de învățământ.

Câteva ore care pot, de fapt, salva multe vieți. Și ca să țină minte că fiecare dintre ei este un erou, fiecare participant la cursuri a primit cadou un mic kit al salvatorului. 

#Voluntarii le-au stat la dispoziție participanților

Pentru orice întrebare sau curiozitate și pentru exersarea procedurilor le-au stat alături voluntarii fundației.

„Sunt alături de noi voluntari ai fundației Leul Albastru – eu însămi sunt și voluntar – și mai avem câțiva tineri care sunt pe cale să devină voluntari, alături de noi. Ne dorim să atragem cât mai multe persoane care să ne sprijine în derularea acestor proiecte educaționale”, a explicat Sabina Diacenco.

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

Înființată în anul 2011, Fundația Leul Albastru are ca scop sprijinirea grupurilor vulnerabile prin oferirea gratuită de servicii sociale, educaționale și îndrumare medicală în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora și susține optimizarea, promovarea și stimularea învățării pe tot parcursul vieții, realizând activități de interes general și comunitar cu scopul continuării studiilor, a prevenirii abandonului școlar și a reducerii părăsirii timpurii a școlii.

„Susține un ONG”

Programul „Susține Un ONG” are, în 2023, nouă proiecte câștigătoare, propuse și sprijinite în implementare de către un angajat Orange România, toate primind finanțare din partea Fundației Orange.

Programul „Susține un ONG” este un fond care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajații Orange și dezvoltate alături de o organizație non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred, să învețe să comunice un proiect, să dezvolte capacitatea de identificare de soluții la probleme sociale elementare și să crească gradul de satisfacție personală.

„FII EROU în comunitatea ta” - Sursă foto: Cristina Stancu
„FII EROU în comunitatea ta” – Sursă foto: Cristina Stancu

„În general, proiectele Fundației Orange sprijină categoriile de persoane defavorizate. Dar proiectul „Fii EROU în comunitatea ta!” cred că ajută mai mult decât atât. Ajută pe oricine ar ajunge în fața unei situații care necesită prim ajutor.

Eu, la rândul meu, mă gândeam – pentru mine și familia mea – să fac un astfel de curs, ca să știu cum să acționez în astfel de situații. Practic, asta m-a făcut să cred, atunci când mi-a fost prezentat, că va fi un proiect câștigător. Ei l-au scris, noi l-am mai retușat și a fost unul dintre cele nouă proiecte câștigătoare. Eu și colegul meu de echipă, Nicolae Șerban, am venit la workshop ca voluntari și am constatat cu bucurie că participanții l-au perceput ca fiind foarte util. Este al doilea proiect pe care l-am câștigat împreună cu Fundația Leul Albastru, după cel de anul trecut, referitor la meseriile viitorului pentru copii”, a declarat Mihai Mărgăritescu, Business Sales Development Manager @Orange România.