Acasă Actualitate Apel către locuitorii comunei BRADU: Țineți cont de graficul campaniei de colectare...

Apel către locuitorii comunei BRADU: Țineți cont de graficul campaniei de colectare gratuită a crengilor uscate!

155
0
Cum puteți scăpa gratuit de resturile vegetale rezultate din cositul ierbii sau tunsul gazonului

În comuna Bradu se desfășoară, începând cu data de 19 februarie, campania de colectare gratuită a crengilor uscate, derulată de primăria localității și SC HCB Construct Investment SRL

Crengile uscate rezultate după curățenia în grădini și livezi sau din alte activități sunt ridicate gratuit de HCB Construct. Organizatorii campaniei fac apel către locuitorii comunei să le depoziteze în fața porții (nu se ridică din curți) în zilele indicate, ținând cont de graficul de ridicare a acestora.

Atenție, în cadrul acestei campanii sunt ridicate doar crengile uscate, nu și alte resturi vegetale (cum ar fi iarba sau frunzele, pentru care recomandăm folosirea recipientelor de compost, puse la dispoziție de Primăria Bradu și distribuite de HCB Construct). În plus, locuitorii comunei Bradu trebuie să țină cont de programul de ridicare a crengilor uscate este: Luni – Strada Principală, Marți – Bradu de Jos, Miercuri – Bradu de Sus, Joi – Geamăna Sat, Vineri – Platou Geamăna, explică, pentru REPER MEDIA, Valentin Ghilencia, directorul general al SC HCB Construct Investment SRL Bradu.

Și primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a făcut, săptămâna aceasta, un apel pentru respectarea programului anunțat de HCB Construct.

„Stimați cetățeni, urmare a demarării campaniei de colectare pentru crengile rezultate din toaletări, am observat faptul că NU se respectă programul de colectare stabilit. Vă rog insistent să urmăriți programul afișat, și să scoateți crengile la poartă, DOAR în zilele stabilite pentru zona dumneavoastră.

Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Vă reamintesc programul de colectare:

Luni – Strada Principală

Marți – Bradu de Jos

Miercuri – Bradu de Sus

Joi – Geamăna Sat

Vineri – Platou Geamăna”.

FOTO: Facebook Dan Stroe