Primăria Bradu și HCB Construct Investment SRL Bradu au achiziționat un buldoexcavator.
Utilajul va înlesni o serie de lucrări, de la decolmatarea cursurilor de apă la reparații drumuri neasfaltate și
săpături de șanțuri / canalizare.
Primarul Comunei Bradu, Dan Stroe și directorul general al SC HCB Construct Investment SRL Bradu, Valentin Ghilencia, au testat utilajul.
„Noi am avut un buldoexcavator vechi din 2013, care se deteriorase. Piesele începuseră să pice una câte una, iar reparațiile costau foarte mult. HCB Construct a prins programul Buy-Back pentru utilaje, astfel încât l-am dat pe cel vechi și am achiziționat unul performant”, a declarat, pentru Reper Media, primarul Comunei Bradu, Dan Stroe.
Societate comercială cu răspundere limitată, înființată în 2009, în conformitate cu Hotărârile Consiliului Local Bradu, SC HCB Construct Investment SRL Bradu are ca principal obiect de activitate lucrări de construcții ale altor proiecte inginerești (cod CAEN 8130).
Obiectivele SC HCB Construct Investment SRL Bradu:
Întreținerea albiilor pârâurilor din comună – îndepărtarea vegetației specifice crescute în albia pârâurilor, strângerea gunoaielor, decolmatare, săpături manuale și mecanice;
Lucrări de renovare/demolare a construcțiilor dezactivate din domeniul privat al comunei – renocare/demolare propriu-zisă, recuperarea materialelor refolosibile și transportarea acestora către locuri special amenajate, igienizarea și pregătirea terenurilor în vederea redării unei noi destinații;
Lucrări de curățire a șanțurilor – tăierea buruienilor de pe marginea șanțurilor;
Lucrări de curățenie generală și întreținere – strângerea gunoaielor de pe domeniul public al comunei, curățirea șanțurilor, întreținerea trotuarelor și acostamentului, întreținerea sistemului de iluminat public;
Lucrări de întreținere a acostamentului de pe marginea drumurilor județene și comunale – îndepărtarea mâlului și a altor reziduuri rămase în aceste zone, ca urmare a scurgerii apelor rezultate din precipitații sau revărsări ale pârâurilor;
Lucrări de întreținere în incinta curților instituțiilor publice din comună – îndepărtarea resturilor vegetale, a mărăcinișurilor, a gunoaielor, întreținerea căilor de acces, repararea gardurilor, întreținerea monumentelor;
Lucrări de întreținere de-a lungul drumurilor – văruirea podurilor și podețelor, a copacilor de-a lungul drumurilor;
Lucrări de întreținere a spațiilor verzi din comună – plantare de flori și arbuști ornamentali, udarea florilor, îndepărtarea buruienilor;
Lucrări de întreținere în cimitirele din comună – îndepărtarea mărăcinișurilor, a resturilor vegetale, a tufișurilor, tăierea copacilor și crengilor uscate;
Întreținerea în sezonul rece a drumurilor comunale, străduțelor și trotuarelor – îndepărtarea gheții și zăpezii prin mijloace mecanice și manuale, împrăștierea materialelor antiderapante unde și când este cazul;
Alte activități de interes și utilitate publică – diferite activități de întreținere și reparații ocazionate de producerea unor fenomene naturale (ploi torențiale, vânt puternic, cutremur, inundații etc).