Locuitorii comunei Bradu primesc, gratuit, recipiente pentru compost, oferite în cadrul unei alte campanii care a mai funcționat în localitate și de care s-au bucurat deja sute de familii.
Primăria Bradu și SC HCB Construct Investment îi îndeamnă pe locuitorii comunei să transforme deșeurile biodegradabile în îngrășăminte utile pentru sol, prin compostare, o formă naturală și simplă de reciclare.
.„Îi încurajăm pe locuitorii comunei să opteze pentru această metodă ecologică de reciclare. Este și motivul pentru care am reluat acțiunea de distribuire a coșurilor!”, explică, pentru REPER MEDIA, Valentin Ghilencia, directorul general al SC HCB Construct Investment SRL Bradu.
Recipientele se ridică de la sediul HCB Construct – strada Sabin Iliescu, nr. 5. Telefon contact: 0764 460 741.
Beneficiile utilizării acestor recipiente merită luate în calcul: pe de o parte, se obține un produs util în agricultură, iar pe de altă parte, se evită poluarea ce ar putea rezulta din arderea deșeurilor.
FOTO: Facebook Dan Stroe