De când a venit valul al patrulea peste patria noastră mumă, iar zilele care trec aduc cu ele recorduri nedorite de infecții, dar mai ales de morți și spitalizați în stare gravă, sportul preferat al nostru, al românilor, este să căutăm țapi ispășitori.
Începând de la primul-ministru, care-a uitat probabil că personajele legendare pe care le maimuțărește pe Instagram au curajul de a-și asuma răspunderi, și până la ultimul comentator de pe rețelele sociale, aruncăm vina în stânga și-n dreapta, de parcă găsirea și condamnarea vinovatului ar ușura cumva povara spitalelor și ar alina durerea sutelor de oameni care-și pierd, zilnic, apropiații. Iar cel mai des folosit termen, explicit, dar mai ales implicit, este cel de prost.
Noi, cei care ne simțim deștepți, pentru că avem școală mai multă, sau bani mai mulți, sau trăim în locuri mai frumoase și mai bogate, ne repezim, de dimineața până seara, să-i facem proști pe cei cărora li se poate imputa, credem noi, revenirea pandemiei cu toate efectele sale economice și sociale. Astfel, cei care nu urmează regulile de protecție contra virusului sunt în primul rând proști, chiar dacă mulți dintre ei fac caz de fronda pe care-o manifestă, zi de zi. La fel și cei care nu se vaccinează, deși, prin reticența lor, îi pun în pericol în primul rând pe cei apropiați, din familie sau din cercul social. Dar aceștia pot fi oricum calificați, dar nu proști.
Unii, cei mai vocali, nu se vaccinează pentru vor astfel să-și arate adversitatea față de guvern, indiferent de culoarea acestuia. Alții, mai mulți, nu se vaccinează pentru că nu cred că există pandemie, sau pentru că nu cred că au nevoie de vaccin, pentru că nu i-a convins nimeni de asta. Sau, pur și simplu, pentru că nu sunt informați nici despre pandemie, nici despre vaccinarea care îi poate salva de ea. Or lipsa de informare nu e prostie. La fel cum nu e prostie nici poziția mereu contrară statului.
De cealaltă parte suntem noi, cei care știm că există pandemie, ne-am vaccinat și încercăm, pe cât posibil, să ne protejăm, nu neapărat pentru că ne-o cere guvernul, în care oricum, români fiind, n-avem motive să ne încredem, ci pentru că suntem educați, citiți și atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Și tocmai de asta ne simțim obligați să le atragem mereu atenția celorlalți că ar trebui să se protejeze, să se vaccineze și să aibă grijă astfel de ei și de cei dragi lor.
Iar când eșuăm, adică de cele mai multe ori, ne dăm singuri explicația eșecului prin faptul că aceia sunt proști, nu ca noi, deștepții care se protejează. Stres pe care aceia nu-l au, pentru că viața lor nu gravitează în jurul pandemiei. Pentru ei nu este decât o altă ocazie de a sublinia diviziunea din sânul societății noastre, diviziune care există, de altfel, peste tot în lumea asta largă.
Și dacă asta e realitatea, care-i mai prost? Eu, care încerc să te conving să-ți faci binele pe care cred eu că trebuie să ți-l faci? Sau tu, căruia nu-i pasă de asta? Cred că cei mai mulți dintre noi, la finalul acestor rânduri, deja știu răspunsul la această întrebare aparent retorică.
