Piteștiul este locul în care nu se întâmplă nimic, îmi spunea, pe vremea când aveam amândoi plete, un fost coleg de liceu, ulterior fost solist rock, fost ziarist, fost deputat și (poate) fost colonel. Nu eram de acord cu el nici atunci, după cum nu sunt de acord nici acum. Iar protestele din ultimele zile nu fac decât să-mi întărească punctul de vedere. Pentru că, spre marea mea tristețe, și presupun că nu numai a mea, oamenii care-au ieșit în stradă, mai întâi noaptea, și apoi seară de seară, au reușit să atragă atenția întregii țări prin specificul unora dintre scandările lor. Acestea nu erau neapărat legate de motivul declarat al protestului, unul cu care și eu, ca cetățean nemulțumit de unele dintre măsurile anti pandemice ale guvernului, pot simpatiza, ci de o stare latentă în societatea românească, pe care criza fără precedent prin care trecem a scos-o la suprafață în toată urâțenia ei.
S-a scandat, la Pitești, contra lui Raed Arafat, dar nu neapărat pentru prestația sa profesională, ci pentru simplul fapt că n-are origini dacice sau romane, ci palestiniene. Au uitat, cei care scandau, în cazul în care-au știut vreodată, că domnul în cauză (pe care nu-l simpatizez, de altfel) a contribuit la salvarea a mii și mii de oameni, români verzi, cei mai mulți dintre ei, prin serviciul pe care l-a înființat, pe nume SMURD.
S-a mai scandat, la Pitești, și contra ungurilor, pe care protestatarii ar fi vrut să-i dea afară din țară. N-am înțeles legătura cu pandemia, pentru că gestiunea crizei sanitare în țara noastră nu este coordonată de etnici maghiari, ci de români get-beget. Mă rog, aici am aflat explicația, legată de meciul pe care naționala de fotbal tineret antrenată de piteșteanul Adrian Mutu l-a disputat recent la Budapesta, în contextul în care destui dintre protestatari par clienți fideli ai caselor de pariuri și membri mai mult sau mai puțin oficiali ai unor galerii de microbiști. Firește, au mai fost și alte scandări care ar merita analizate, inclusiv cele contra spitalelor și a personalului medical, dar ele ar avea, măcar la prima vedere, scuza că au o minimă legătură cu pandemia, în condițiile în care sistemul medical de la noi este departe de ceea ce ar trebui să fie pentru a inspira încrederea populației. Eu însă am rămas impresionat negativ de agresivitatea scandărilor cu caracter xenofob într-un oraș pe care-l știam tolerant cu cei de altă nație și credință, Piteștiul fiind, pentru multă vreme, singurul oraș în care studenții străini făceau un an pregătitor înaintea studiilor propriu-zise. Ca să nu mai vorbim de numărul mare de expați care ajung acolo, datorită vecinătății uzinei Dacia. Și pe care localnicii i-au primit întotdeauna cu brațele deschise. Dar, din păcate, protestele au arătat o altă față a orașului pe care credeam că-l cunosc și care, prin imaginea pe care i-o prezintă presa locală și națională, arată mai degrabă, zilele astea, a capitală românească, sper temporară, a xenofobiei.
