Acasă Actualitate Drumul patimilor Mântuitorului, recreat la Topoloveni. Procesiunea Sfintei Cruci

Drumul patimilor Mântuitorului, recreat la Topoloveni. Procesiunea Sfintei Cruci

25
0

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, la Topoloveni a avut loc, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, un ceremonial spectaculos. Pe traseul cu cruci vechi de piatră, ce duce la noul parc al orașului, drum pe care Primăria, la inițiativa edilului șef Gheorghiță Boțârcă, a amenajat mai multe troițe, localnicii au recreat, simbolic, drumul Mântuitorului spre Golgota.

Ceremonialul a avut opriri la fiecare dintre crucile vechi, până la Sfânta Cruce ce veghează asupra Topoloveniului, de pe deal.

„Prin punerea în valoare a acestor cruci vechi, găsite la temeliile bisericilor din Topoloveni, am dorit să dăm o simbolistică specială acestui drum spre noul parc, unde se află Crucea cea mare a orașului”, spunea, pentru REPER MEDIA, Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni.

„Astăzi, în Topoloveni, am retrăit împreună Drumul Crucii – un parcurs simbolic al jertfei, al suferinței asumate și al iubirii nemărginite”, a scris pe Facebook Manica George, care a și distribuit imagini cu procesiunea.

Foto: Facebook Aurelia Anghelina