Nu pot sta deoparte. Nici de scrisul de presă și nici de orașul în care mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții. Nu e ca și cum nu aș fi încercat, dar în cei peste opt ani de când nu mai trăiesc și muncesc în Pitești au fost mult prea multe recidive pentru a nu recunoaște, cu inima împăcată, că îmi face plăcere să scriu despre piteșteni și argeșeni, pentru piteșteni și argeșeni, sau pentru oricine vrea să mă citească.
De aceea am acceptat cu încântare să-mi dau în continuare cu părerea despre chestiile care mi se par importante, cele mai multe de-acolo, din orașul care și-acum mai înseamnă, uneori, acasă, de această dată în paginile unui nou proiect jurnalistic online. Mai ales pentru că acesta îmi amintește de un alt ziar de pe net, pe care, acum 11 ani, l-am luat de la zero și l-am dus la o notorietate rezonabilă pentru un efort mai degrabă personal. Se numea Argeș Online și a fost ultimul loc în care-am fost jurnalist cu normă întreagă, dar primul în care toată responsabilitatea îmi aparținea.
Îmi plăcea să cred că eram total independent, pentru prima dată în cariera mea, dar realitatea mi-a demonstrat că eram, de fapt, extrem de dependent. De cititori, în primul rând, pentru că nu voiam să scriu doar pentru a mă simți eu bine. De clienții de publicitate, pentru care aveam o datorie mai mare decât simplele prevederi contractuale, deoarece îi vedeam mai mult ca pe niște parteneri de încredere decât ca pe simpli beneficiari ai unor servicii. De puținii colaboratori constanți, dar și de mai mulții colegi efemeri, fiecare dintre ei cu o amprentă greu de uitat. Și, nu în ultimul rând, de oamenii despre care scriam, oameni cu care aveam ambiția să mă pot privi în ochi oricând, indiferent de ceea ce scrisesem despre ei sau despre activitățile lor.
Dat fiind că într-un oraș precum Piteștiul nu mi-am auzit vorbe pe tema asta, tind să cred că am reușit să-mi respect angajamentul făcut celui mai exigent dintre angajatori, propria persoană. Nu este deloc ușor să răzbați, ca ziarist, fără ocrotirea unei redacții, fie ea cât de mică, dar mediul online, într-o dezvoltare continuă, face ca această provocare să fie din ce în ce mai atrăgătoare. E drept, îți lipsesc resursele necesare unor anchete de anvergură, dar poți da foarte ușor știri locale, chiar mai repede decât oricine, pentru că ai nevoie doar de un telefon cu cameră cât de cât acceptabilă. Și, mai ales, de sursele pe care, dacă ai fost bun în meseria ta, le ai deja.
De aceea sunt optimist față de șansele de reușită ale acestui proiect realizat de un jurnalist cu care-am avut plăcerea să lucrez de mai multe ori și care a demonstrat că știe meserie, atât pe plan local, cât și pe național. Firește, vorbim, ca la orice întreprindere jurnalistică, de un cec în alb, pe care ziarul de față va trebui să demonstreze în fiecare zi că-l merită. Pentru că altfel voi, dragi cititori, plecați și nu vă întoarceți. Voi încerca, prin ceea ce voi scrie aici, să contribui la evitarea acestei situații. Avem cu toții permanentă nevoie de repere, iar ziarul de față poate deveni unul.
