Acasă Stiri Salvamont România vă invită să deveniți salvatorii montani din umbră

Salvamont România vă invită să deveniți salvatorii montani din umbră

1070
0

Salvamont România vă invită să deveniți salvatorii montani din umbră și să vă alăturați primului proiect public lansat de salvarea montană din țara noastră, proiect unic ce a fost demarat și va deveni operațional începând cu sezonul de iarnă 2021-2022.

“Proiectul #RECCO #ROMANIA este menit să implementeze în țara noastră un sistem foarte performant ce poate oferi o șansă de supraviețuire practicanților sporturilor montane surprinși de avalanșă, și cu aplicabilitate din ce în ce mai mare și în activitățile turistic-sportive montane desfășurate și în restul anului.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest sistem vă invităm să urmăriți un mic video de prezentare : https://youtu.be/d1yVQUFDXks

Cum puteți fi alături de noi în acest proiect :

1. Distribuiți acestă postare pe pagina dumneavoastră și în grupurile din care faceți parte pentru a asigura o bună popularizare și vizibilitate proiectului.

2. Achiziționați plăcuțele deflectoare și păstrați-le asupra dumneavoastră când mergeți pe munte. Oferiți cadou plăcuțe deflectoare sau dați-le cu împrumut prietenilor dumneavoastră, gest ce poate salva vieți.

3. Susțineți ca persoane fizice subvenționarea achiziției de dispozitive de detecție pentru echipele Salvamont prin donații în contul deschis special pentru acest proiect la Banca Comerciala Română

RO29RNCB0053009161170017

4. Susțineți ca agent economic prin sponsorizare achiziția de dispozitive de detecție pentru echipele Salvamont (detalii prin email : ansmr@salvamontromania.ro sau telefonic la 0722211042)

Context și descrierea proiectului :

Creșterea exponențială a numărului de accidente montane, peste 7000 de intervenții anual, este un efect direct al creșterii semnificative a diversității activităților turistice montane și a numărului de turiști pe munte înregistrați în ultimii ani, în special în sezonul de iarnă, sezon în care distribuția pe munte a turiștilor în afara zonelor amenajate pentru practicarea sporturilor de alunecare a devenit din ce în ce mai mare, sporturi ca alpinismul de iarnă, schiul de tura, schiul offpiste, drumețiile cu snowmobilele devenind foarte populare.

Având în vedere riscul mare de producere a avalanșelor în munții din țara noastră, România ocupând locul 9 în Europa privind numărul de persoane decedate în avalanșă cu o medie de 2,89 decedati/an conform statisticii CISA IKAR – Comitetul Internațional de Salvare Alpină, și pentru a oferi o șansă de viață persoanelor surprinse de avalanșă, Salvamont Romania intenționează să implementeze în premieră națională sistemul RECCO de detecție și localizare a persoanelor surprinse de avalanșă sau chiar pierdute pe munte indiferent de sezon. (www.recco.com).

Acest sistem este foarte performant, este folosit pe scară foarte mare la nivel mondial, peste 900 de structuri de salvare montană din 28 de țări avându-l implementat și funcționează pe principiul emiterii unui semnal de către un dispozitiv manipulat de către salvamontist și recepționarea, cu același aparat, a semnalului reflectat de către un deflector RECCO aflat asupra victimei.

Salvamont Romania a stabilit toate detaliile implementării acestui sistem cu furnizorul suedez, implementare ce cuprinde două componente principale, prima componentă cuprinzând demararea procesului de închiriere a dispozitivelor de detecție necesare echipelor Salvamont și pregătirea profesională a salvatorilor montani pentru intervențiile cu aceste dispozitive.

Sistemul de detecție, respectiv dispozitivul de căutare, nu se vinde ci se închiriază pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care producătorul asigură gratuit toate actualizările, testările periodice, reparațiile necesare și pregătirea personalului deservant. Costul acestui serviciu este de cca 3000 de EURO/dispozitiv (2500 de EURO plus taxele și alte costuri aferente), pentru toți cei cinci ani. Această sumă ce se achită într-o singură tranșă la începerea derulării contractului, nu este foarte accesibilă pentru structurile Salvamont, dar încercăm să dezvoltăm, prin resurse proprii și cu sprijinul dumneavoastră o rețea de cca 10 detectoare care să fie cât mai operațională la nivel național.

Cea de-a doua componentă a proiectului cuprinde distribuirea prin rețelele de magazine cu profil sportiv a plăcuțelor deflectoare utilizate de către turiști, Salvamont Romania întrând în contact și primind un feedback pozitiv din partea celor mai mari lanțuri de magazine cu profil sportiv din țară, numele acestora fiind anunțat pe măsură ce aceste accesorii vor fi puse în vânzare.

Dacă o mare perioada de timp aceste plăcuțe deflectoare erau incluse în haine sau în bocancii de schi încă din procesul de fabricație, acum producătorul RECCO a creat trei accesorii, stiker pentru cască, breloc pentru cheița de fermoar și curea de pantaloni care conțin această plăcuță deflectoare. (https://recco.com/shop-attachable-recco-reflector/)

În speranța că proiectul nostru este de interes și pentru dumneavoastră am fi încântați să vă avem alături, să susținem și să dezvoltăm împreună acest proiect și să asigurăm un climat de siguranță sporită și o reducere a numărul de accidente pe munte.”, precizează Salvamont România.