Acasă Administrativ/Politic Rețea de apă de peste 4.600 de metri pentru montarea a 20...

Rețea de apă de peste 4.600 de metri pentru montarea a 20 de hidranți într-un sat din Poiana Lacului

718
0

Consiliul Local Poiana Lacului a adoptat, vara aceasta, o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici și a documentației tehnice – faza Studiu de fezabilitate – pentru proiectul „Înființare rețea de apă pentru montarea hidranților (exterior) în satul Poiana Lacului din comuna Poiana Lacului, județul Argeș”.

Este vorba de o rețea în lungime totală de 4.695 de metri, pentru montarea (suprateran) a 20 de hidranți (Dn 80 mm) de incendiu.
Valoarea investiției se ridică la 770.608,30 lei cu TVA, iar lucrările ar trebui finalizate în toamna acestui an, durata estimată de realizare fiind de trei luni, din care o lună lucrări de proiectare și doua luni lucrari de execuție.

Ion Dumitrache, primarul comunei Poiana Lacului


În referatul de aprobare, semnat de primarul Ion Dumitrache (foto), referat luat în dezbatere, se arată faptul că pentru investiție a fost realizat studiul de fezabilitate în care sunt cuprinși și indicatorii technico-economici ai acesteia.