Acasă Administrativ/Politic Primarul Gh. Boțârcă, despre cea mai mare surpriză ce va avea loc...

Primarul Gh. Boțârcă, despre cea mai mare surpriză ce va avea loc la sărbătorirea a 600 de ani de atestare documentară a Topoloveniului

822
0

E mare sărbătoare, în acest weekend, în Topoloveni. Orașul împlinește 600 de ani de atestare documentară, cel mai vechi document care pomenește această localitate fiind actul din 19 iunie 1421, prin care voievodul Radu Prasnaglava întărea Mânăstirilor Cozia şi Cotmeana toate daniile făcute de tatăl său, Mircea: sate, bălţi, mori, vii, vămi şi ţigani.

Gheorghiță Boțârcă: “Noi rămânem tradiționaliști”

Manifestările de sâmbătă încep la ora 9.30 cu primirea invitaților la Primărie și organizarea Paradei ”600 de ani”.
“Am pregătit sărbătoarea cu lux de amănunte. Și în privința evenimentelor propriu-zise, și în privința aspectelor ce țin de starea de alertă. Știu c-o să le facem față și sper să mulțumim pe toată lumea. Măine avem parada umbreluțelor, o manifestare simbolică – sub fiecare umbreluță stau câte 10 ani – 600 de ani sub 60 de umbreluțe. Fiecare secol în parte e marcat cu câte o umbrelă mare sub care stau 100 de ani. Parada se va desfășura sub culorile tricolore, iar la final își va face apariția o frumoasă trăsură, din care va coborî o familie cu doi copii, o fetiță și un băiețel, îmbrăcați în costume populare, ca să arătăm că se predă ștafeta de familie celuilalt secol. Noi rămânem tradiționaliști, rămânem în ideea asta de familie și nu concepem decât așa cum am moștenit: familia tradițională. Premiem și cuplurile fidele, cu 50 de ani de căsătorie, lansăm monografia orașului Topoloveni și un film documentar, realizat de Marilena Barață, cu Topoloveniul de-a lungul celor 600 de ani”, precizează, pentru Reper Media, Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni.
Începând cu ora 16.00, la Târgul săptămânal va avea loc o paradă moto.


“După parada motocicletelor, la Târgul săptămânal am pregătit un program de divertisment, cu muzică ușoară, cu orchestră. Încheiem cu trupa rock TROOPER care va lansa și imnul clubului nostru, al arhanghelilor motocicliști din Topoloveni – „Archangels MC Romania” – în premieră”, mai spune primarul orașului Topoloveni.

Intrarea este liberă, iar în preambulul recitalului „Trooper” (care va începe la ora 20.00), pe scenă va urca, de la ora 19:00, trupa „Fără vise”.
Duminică, începând cu ora 9.00, la stadionul din localitate are loc competiția de fotbal ”Cupa Topoloveni” – ediția I. De la ora 10.00, la Târgul săptămânal se dă startul unui spectacol folcloric la care și-au anunțat participarea Ansamblul Ciuleandra, Ana Maria Iorgulescu, Sebi David, soliști ai orchestrei Doina Argeșului.
“Avem o diversitate de muzică populară, dansuri care se încheie cu celebrul Costică Gagiu și taraful din Iancu Jianu”, mai precizează primarul Gheorghiță Boțârcă.

“Este pentru prima oară când pe aerodromul nostru autorizăm și efectuarea de zboruri în spațiul național”

Iar surprizele nu se opresc aici.
“Am pregătit și înmânarea primei autorizații de funcționare în punctul de lucru Topoloveni a unei aeronave pentru efectuarea de zboruri interne – începând cu 20 iunie 2021. Noi am avut, până acum, o școală de zbor, dar e prima dată când dăm o autorizație pentru zboruri în țară, de aici, de la Topoloveni. Este pentru prima oară când pe aerodromul nostru din Topoloveni autorizăm și efectuarea de zboruri în spațiul național, cu decolarea și aterizarea de aeronave civile. Mi se pare o premieră foarte importantă, căci Topoloveniul, are o poartă feroviară, o poartă la drumurile naționale, o poartă la autostradă, o altă poartă cu drumurile județene, pe valea Cârcinovului, legătura cu Muscelele și cu Brașov, pe care am deschis-o nu cu mult timp în urmă și iată, de acum, va avea și o poartă aeriană”, a mai spus, pentru Reper Media, Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni.

Programul manifestărilor Zilelor Orașului Topoloveni este următorul: