Acasă Reportaje/Analize PressHub: Antisemitism în orașul în care s-a stins și ultimul evreu

PressHub: Antisemitism în orașul în care s-a stins și ultimul evreu

382
0
Sinagoga Sighișoara, svastica desentata pe stâlp, foto făcuta in 22 decembrie seara
Sinagoga Sighișoara, svastica desentata pe stâlp, foto făcuta in 22 decembrie seara

Două svastici au fost desenate pe stâlpii Sinagogii din Sighișoara, în seara zilei de 22 decembrie 2021, potrivit PressHub. În ajunul Crăciunului, cinci tineri erau audiați la poliția din municipiu. Pentru cinci familii din oraș, seara de Ajun era altfel decât se așteptau.

În urma audierilor, care au durat până târziu, s-a aflat că unul dintre ei, un tânăr de 15 ani era cel care desenase svastica pe stâlpii sinagogii. Pentru el s-a deschis dosar penal și este cercetat pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Fapta se pedepsește conform legii, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.


Cu o seară în urmă, pe 21 decembrie, la București, un participant la protestul anunțat și organizat de liderii AUR, care a avut loc la Parlament, desena svastica pe steagul UE. Fotografiile și imaginile au fost difuzate la televiziuni, pe rețelele sociale și în presa scrisă.

În 3 ianuarie, liderii AUR au transmis un comunicat de presă în care au afirmat, printre altele, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă „teme minore” care „au fost ridicate la rangul de materii”, în ceea ce califică a fi drept o „acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.

În 6 ianuarie, sinagoga evreiască din Făgăraș este vandalizată. Un perete întreg este mâzgălit cu vopsea. Poliția începe o anchetă în oraș.

Acum cinci ani, sighișorenii duceau la mormânt trupul ultimului evreu din oraș. Sinagoga lor de pe strada Tache Ionescu numărul 11 rămânea fără ultimul dintre ei. O familie de români vecină îngrijește lăcașul de rugăciune de mai bine de 14 ani. Sinagoga era în paragină când un evreu din New York, David Blum, aflat în vizită prin oraș, a văzut-o. Blum s-a angajat să o renoveze pe banii lui. În 2007, sinagoga era inaugurată cu bucurie de localnici și de evreii din țară, dar și din Israel, veniți special pentru sărbătoare.

Articolul integral, în PressHub!