Și locuitorii orașului Topoloveni s-au mobilizat în sprijinul refugiaților din Ucraina. Au trimis deja mașini cu donații către localitățile de la granița cu țara vecină încercată de război și colectază o nouă serie de ajutoare cu aceeași destinație.
“Am considerat de bun augur să colectăm ajutoare pentru vecinii noștri din Ucraina care trec prin aceste momente critice, ucraineni care sunt în tranzit prin România sau care încearcă să găsească un loc unde vor rămâne în România.
Un potențial deosebit n-avem nici noi, dar oamenii sunt săritori în astfel de momente și cred că vom reuși, pentru că au mai fost transporturi către zona Siretului.
Am organizat campania de strângere a acestor ajutoare, atât prin Biserici, cât și prin fabrica de conserve Topoloveni. Am strâns acolo bunuri pe care să le punem la dispoziția acestor oameni”, a declarat, pentru Reper Media, Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni.
Miercuri, 2 martie, localnicii au lăsat ajutoare pentru refugiați și la biserica Goleștii Badii
De asemenea, Gheorghiță Boțârcă, împreună cu MGC Internațional Investment, face apel la comunitatea locală pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina, în vederea colectării de alimente neperisabile (conserve, biscuiți, lapte praf, etc) precum și produse nealimentare (scutece pentru copii, lenjerii de pat, pături).
Centrul de colectate este la sediul MGC Internațional Investment din strada Maximilian Popovici, nr. 6.