Ahmad Chawi este medic, sirian, stabilit în România încă din 1980. A obținut cetățenia română în 2009 şi spune că este foarte mândru de acest lucru. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, iar acum este medic de familie în comuna Caraula, județul Dolj, o localitate cu peste 2000 de locuitori, din care 40% sunt rromi.
Medicul Chawi spune că îşi iubeşte foarte mult ţara natală, unde are o parte din rude, dar cele mai multe au fugit din calea războiului, potrivit PressHUB. Din păcate, situaţia din Siria și astăzi este foarte sumbră, regimul de la Damasc nu mai controlează decât 20% din teritoriul Siriei, restul este controlat de Rusia, Iran, SUA și de kurzi, susține medicul sirian. Acesta își doreşte ca Siria să devină o ţară democratică… dar nu crede că acest lucru se va întâmpla prea curând „acolo fiind prea multă harababură”.
Cum au fost primiți refugiații din Siria, respectiv din Ucraina ? Ați constatat diferențe, au fost în vreun fel discriminați cei din Siria pentru că așa s-au plâns unii sirieni pe paginile lor de socializare.
– Da, cazuri izolate, au fost discriminați refugiații sirieni (…). Eu, personal, nu am pretenții la europeni să-i primească cu bratețe deschise pe refugiații sirieni. (…) Fratele meu a fost foarte bine primit în Olanda, cu tot cu cei cinci copii ai lui și este bine. Era normal ca voi, polonezii, cehii, slovacii să-i primiți mai bine pe ucraineni.
Continuarea, în PressHUB!