30.000 de ucrainence luptă pe front, cu arma în mână, împotriva rușilor care au invadat militar Ucraina. Multe și-au lăsat copiii acasă, în condiții nu tocmai sigure, sau în străinătate și sunt deja de trei luni în prima linie a războiului.
PressHUB a discutat, cu ajutorul lui Elisabeth Pulvas, o tânără din Ucraina care s-a refugiat la București, cu una dintre femeile-soldat care luptă contra rușilor. Discuția a avut loc telefonic. Aceasta nu a dorit să-și dezvăluie identitatea, nici unde se află, pentru propria siguranță. Frontul este într-o evoluție continuă și riscurile sunt mari.
Tânăra este parte a armatei ucrainene încă de la 16 ani. Ea a povestit PressHUB că a studiat cinci ani la cel mai important institut militar de la Kiev.
„Sunt în forțele armate din 2008. Am intrat la Institutul Militar al Universității Naționale «Taras Shevchenko» din Kiev. De la 16 ani sunt în armată. Timp de 5 ani am studiat la Institutul Militar”.
Cu toate acestea, războiul ia pe nepregătite chiar și pe un militar de carieră. Cel puțin, la nivel psihologic, sunt multe lucruri greu de acceptat și cu care e dificil să te obișnuiești.
Continuarea, în PressHub!