Pentru că-mi place să călătoresc, am ajuns să văd orice loc în care merg, indiferent cât de familiar îmi este, prin ochii turistului din mine. Și-am realizat, zilele astea, că Piteștiul, orașul pe care-l consider încă „al meu”, după cei aproape 32 de ani în care i-am fost rezident, tocmai a intrat și el în rândul destinațiilor pe care le analizez din punct de vedere turistic. Iar ceea ce văd ori nu mă impresionează, ori nu mi se pare suficient.
Încep cu cea mai impozantă clădire din buricul târgului, Muntenia, care era, pe vremuri, plină de lume. Acum este doar un suport pentru publicitate stradală, cu valoare turistică zero. Presupun că explicația are legătură cu problemele juridice ale imobilului, dar mi se pare o mare pierdere pentru oraș. Care, de altfel, în zona centrală, numără mai multe asemenea clădiri nefolosite, probabil tot pe motiv de litigiu, sau poate pentru că nu s-a găsit nimeni să investească în ele. Din nou o bilă neagră în ochii potențialului turist.
Și pentru că tot scriam de lucruri abandonate, nu pot trece peste exemplul cel mai clar de nepăsare a edililor orașului, și anume mașinile care zac, de ani de zile, în fața Parchetului. Niște rable cu o fițuică pe post de amendă în geam arată oricărui trecător, și mai ales turistului care trece în drum spre stadion, cât de puternică este legea în țara asta dacă nu e în stare să ia niște mașini din fața instituțiilor care sunt chemate să o aplice.
Un alt lucru care sare în ochiul care încă nu a fost anesteziat de cotidianul piteștean este ceasul din intersecția Căii București cu Bulevardul Brătianu, care arată, de multă vreme, ore din fusuri orare diferite, și acelea decalate cu câteva minute față de timpul exact. Nici măcar vechiul ceas de la Trivale, care arăta chiar mai bine înainte de a fi demolat pentru renovarea magazinului cu același nume, nu avea atâtea probleme.
De asemenea, ca turist, nu ai prea multe opțiuni de informații turistice, în afara prietenului Google. Da, este un oficiu de informare turistică, făcut cu fonduri europene, un pic pitit sub niște copaci, dar nu l-am văzut niciodată deschis. Pe de altă parte, presupun că afluența turistică redusă justifică și o asemenea delăsare. Deși eu, unul, să fiu implicat în conducerea orașului, aș investi serios în sporirea ofertei turistice.
Avem parc cu trenuleț tricolor, dar am putea avea și o faleză. Avem wc public de 400.000 de euro, dar am putea găsi și altceva cu care să ne lăudăm, cum ar fi un adevărat muzeu dedicat fotbalului din orașul lui Dobrin. Și-am putea, pe lângă concertele de muzică populară de pe Trivale, face și evenimente de anvergură, de genul Untold sau Neversea, profitând de poziția ideală a Piteștiului pe harta țării.
Iar lista cu idei prin care orașul meu ar putea fi mai interesant pentru turiști, și implicit mai bogat, poate continua. Dar ea nu are niciun sens în absența unei voințe politice.
