Am crezut întotdeauna că e important să-ți placă meseria pe care-o faci, indiferent că ești gunoier, prim-ministru sau orice altceva între cele două, pentru că fiecare treabă remunerată are utilitatea și avantajele sale, fie ele materiale sau de altă natură.
Exact în acest fel am privit și continui să privesc meseria pe care-am practicat-o cel mai mult până la această oră și care tocmai a fost sărbătorită acum câteva zile în modul specific pandemiei, adică mai mult online. De aceea am continuat să consider Ziua Internațională a Libertății Presei ca o sărbătoare a muncii pe care și eu am făcut-o drept pentru care am urmărit cu atenție ce s-a scris și anul acesta.
Am citit astfel, în ultimele zile, tot felul de reacții, cele mai multe dintre ele venite din partea celor despre care scrie presa, care, fără excepție, i-au lăudat pe jurnaliști de mi-au dat impresia, unii, că s-ar pregăti să-și facă ziar și sunt în campanie de atras forță de muncă. De la șefi de stat la primari sau alte mărimi locale, oficialitățile au scris (bine, nu ele însele, că de obicei au oameni angajați pe tema asta, foști sau chiar actuali jurnaliști, majoritatea) cât de mult apreciază ele prestația ziariștilor și cât de bine își fac aceștia meseria. Numai că, în multe cazuri, ipocrizia acestor urări este extrem de greu de ascuns, mai ales pentru cei care, ca mine, au memoria nu extrem de scurtă.
În tot restul anului, mărimile care le urează foștilor mei colegi de breaslă de bine nu mai știu cum să evite să le răspundă la întrebările incomode, chiar dacă acestea nu mai sunt chiar foarte multe la număr, poate și din cauza (sau datorită, depinde în ce fotoliu stai) zecilor de milioane de euro aruncate anul trecut pe piață, chipurile pentru promovarea politicii pandemice a fostului guvern.
Această tentativă de a cumpăra bunăvoința presei, la vreme de criză medicală fără precedent în ultima sută de ani, a eșuat, dovadă fiind rezultatele sub așteptări ale partidului plătitor, care de-abia a reușit să se plaseze pe un loc doi, suficient însă pentru o nouă guvernare. Iar acest eșec a fost determinat și de imaginea falsă pe care politicienii continuă să și-o facă despre oamenii din presă.
Da, unii dintre jurnaliști sunt ușor de cumpărat, alții sunt gata să facă pasul către activități penale, iar destui confundă contractul de publicitate cu partizanatul politic explicit și agresiv. Face parte din libertatea condiționată a presei și a celor care-o fac, ale căror interese nu coincid mereu cu ale publicului. Dar cei mai mulți dintre ziariști continuă să-și facă treaba în credință, plătind, unii dintre ei, chiar prețul suprem, în vreme ce alții rămân cu sechele pe vecie în urma unui stil de viață nesănătos. Aceștia ar merita mai puțină ipocrizie din partea politicienilor, mai puține urări de bine o dată pe an și infinit mai mult respect.
Tradus, printre altele, în condiții de muncă mai bune, acces mai ușor la informațiile publice, facilități fiscale și granturi pentru micile instituții de presă, care să le poată scăpa de căciula cu care merg mereu pe la mărimi în căutarea unui contract cât de mic. Faceți asta, dragi politicieni, și veți avea surpriza să descoperiți că adevărul pe care vi-l vor spune ziariștii scăpați de corvoada de a vă cosmetiza imaginea vă va ajuta mult mai mult la voturi și la relația cu cetățeanul decât realitatea pe care v-o plătiți zilnic, adesea din bani publici.
