Cine administrează afacerea cu bătrâni din casa groazei din Târgu Mureș: Asociația Re-Min, care se ocupă de centrul rezidențial din localitatea Bărdești (Mureș), unde joi au fost găsite în condiții inumane mai multe persoane cu dizabilități, are ca membri fondatori pe Cosmin Ionuț Păpuc și pe Roxana Cristina Dădălău, potrivit PRESShub.
Președinte al asociației este Carmela Păpuc, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Justiției. Cosmin Păpuc și Roxana Dălălău sunt angajați ai penitenciarului din Târgu Mureș, funcționari speciali.
30 de persoane, în condiții groaznice
Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), organizația care a descoperit și „azilurile groazei” din Ilfov, a dezvăluit imagini șocante din centrul rezidențial din Bărdești, unde erau tratate în condiții mizerabile 30 de persoane cu dizabilități.
Georgiana Pascu, de la CRJ, a fost sesizată printr-o plângere de o persoană care avea un aparținător în centru, iar când a mers acolo a găsit opt persoane la subsolul clădirii.
„În jurul orelor 13.00 am ajuns aici, poarta era închisă cu un lanţ gros şi cu un lacăt, am solicitat deschiderea porţii şi ne-a fost permis accesul în interior. Undeva în partea stângă erau nişte scări care coborau în subsol, am întrebat ce este acolo, ni s-a spus că este spălătoria, am coborât la subsol.
Prima încăpere într-adevăr este o spălătorie, erau mai multe maşini de spălat care funcţionau, iar în spatele acestora era o perdea de plastic în spatele căreia erau ascunse mai multe persoane cu dizabilităţi într-o stare gravă.
Era o cameră plină cu materiale de construcţii, ferestrele erau acoperite cu saci de plastic, dar cel mai important este că persoanele acestea zăceau pe saltele murdare de urină, fecale, sânge, iar o tânără se afla în stare gravă de malnutriţie, era acoperită de muşte, o alta plângea şi cerea apă.
În aceeaşi cameră mai era o doamnă şi un domn în vârstă pe două saltele murdare care la momentul la care ne-am apropiat s-au speriat foarte tare. Între timp a coborât un alt tânăr rezident care ieşise de acolo şi care ne-a confirmat faptul că stau închişi de mai mult timp în acest susbol”, a explicat Georgiana Pascu, pentru publicația Zi de Zi.
Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) a descoperit 30 de persoane cu dizabilități cazate în condiții inumane într-un imobil, Căsuța Lu’ Min, din comuna Bărdești, județul Mureș și a alertat autoritățile la 112.
„Ca urmare a uneia dintre multele sesizări pe care CRJ le primește în mod constant cu privire la tratamentele inumane și degradante în care sunt ținute persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, astăzi, 27 iulie, CRJ a efectuat o vizita de monitorizare neanunțată la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș”, arată CRJ pe Facebook.
Cine administrează afacerea cu bătrâni din casa groazei din Târgu Mureș: vicepreședinta asociației a lucrat la Direcția de Asistență Socială Mureș
Vicepreședinte al asociației Re-Min este Theodora Păcurar. Ea e fost angajată din 2009 până în 2013 și apoi din 2022 până în prezent, la DGASPC Mureș,. Inițial ca inspector, azi este consilier superior, funcție pentru care a primit anul trecut 8.900 de lei pe 3 luni de activitate.
Continuare în PRESShub!