Acasă Diverse Cadavrul unui bătrân din Argeș, găsit într-o fântână îngustă

Cadavrul unui bătrân din Argeș, găsit într-o fântână îngustă

547
0

Cadavrul unui bărbat de 76 de ani din comuna argeșeană Valea Mare Pravăţ a fost găsit marţi dimineaţă într-o fântână îngustă dintr-un saivan aflat în apropierea locuinţei acestuia. Imaginea sinistră, cu capul și trupul acoperite de apă și un picior suspendat de marginea fântânii, a îngrozit rudele și localnicii.

“O autospecială de intervenţie şi un echipaj SMURD au ajuns la faţa locului și au extras persoana care era decedată.

Nu se ştie de când era căzut acolo şi nici împrejurarea în care s-a produs evenimentul, iar fântâna era de mici dimensiuni. Bătrânul stătea singur în apropiere, avea câteva animale de care avea grijă și a fost găsit de rude când au fost astăzi pe la el”, precizează Ionuţ Tunaru, purtător de cuvânt al ISU Argeș.

“Aparţinătorii l-au găsit dimineaţa. Bărbatul nu era dat dispărut. Se fac verificări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul”, precizează IPJ Argeş.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă (art. 192 din Codul Penal), încadrarea legală în astfel de cazuri.