UPDATE: Ex-liberala Ana Stan a transmis presei o opinie juridică în care a explicat de ce, în calitate de jurist și de președinte al Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local, a avizat negativ ambele proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Pitești de luni 22.03.2021, cu indicația de a nu fi supuse la vot.
UPDATE: Municipalitatea va fi reprezentată în AGA S.C. Apă Canal 2000 de primarul Cristian Gentea (PSD) și de Sorin Apostoliceanu (PNL), iar în AGA SC Termo Calor Confort, de primar și consilierul USR Barbu Miu.
Știrea inițială:
Luni, după-amiază, este în curs de desfășurare o ședintă extraodinară a Consiliului Local Pitești pentru desemnarea noilor reprezentanți ai Municipiului Pitești în Adunarea Generală a Acționarilor a SC Apă Canal 2000 SA și în cea a Termo Calor Confort SA.
Sunt mize mari și tensiuni pe măsură, mai ales că săptămâna trecută a avut loc o ședință a Adunării Generale a Acționarilor la S.C. TERMO CALOR CONFORT S.A., despre care Grupul consilierilor locali PNL USR PLUS Pitești spune că a avut loc cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
De altfel, coaliția de dreapta a atras recent atenția asupra situației existente la cele două societăți ale Primăriei Pitești care sunt operatori regionali, S.C. Termo Calor Confort S.A. si S.C. APA CANAL 2000 S.A. și l-a acuzat pe primarul Cristian Gentea că încearcă să mențină controlul personal, după ce a condus aceste societăți în ultimii 8 ani din funcția de președinte AGA.
“În data de 17 martie 2021 a avut loc o ședință a Adunării Generale a Acționarilor la S.C. TERMO CALOR CONFORT S.A. cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, fără convocare prealabilă, în cadrul ședințelor făcând-se referire la articolul 121, astfel: Desfășurarea adunării generale a acționarilor, fără nici un fel de formalitate de convocare prealabilă, se face cu respectarea prevederilor Art. 121 din Legea nr. 31/ 1990, republicată și completată, potrivit căreia ,, Acționarii reprezentând întreg capitalul social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei”.
Dar, conform Codului Administrativ, Articolul 129 , Atribuțiile consiliului local: (2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții: a) atribuții privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum și organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice de interes local și ale societăților și regiilor autonome de interes local;(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local: d) exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți sau regii autonome, în condițiile legii;
Având în vedere cele de mai sus, Consiliul Local, care exercită, în numele unității administrativ teritoriale, drepturile și obligațiile participațiilor deținute la societățile comerciale, nu a fost de acord cu nicio ședință de adunare generala a acționarilor la societatea Termo Calor Confort SA, întrucât nu a fost întrebat. Drept consecință, toate hotărârile adoptate in respectiva ședință sunt nule de drept și orice încercare de depunere a acestora la ORC sau Monitorul Oficial reprezintă încălcări ale legislației în vigoare. De altfel și președintele Consiliului de Administrație a refuzat să participe la aceasta ședință sau la convocarea acesteia, pe cale de consecință refuzând să semneze ACTE ILEGALE.
Același lucru se dorește și la cealaltă societate, SC APA CANAL SA, unde s-a modificat actul constitutiv și s-a convocat AGA pe data de 26.03.2021, cu toate că domnul primar Gentea Cristian a mințit cu nerușinare la întrebarea unui consilier local la rubrica Diverse. La aceste societăți domnul primar se prevalează de articolul 132, uitând că mai există și articolele 129, 131 etc. Vă anexăm doua hotărâri de Consiliu Local din alte orașe din Romania unde sunt operatori regionali: în unul din cele 2 exemple reprezentanții în AGA sunt 2 consilieri locali, iar in celălalt exemplu este primarul Municipiului, însă acesta este mandatat de către CL în privința modalității de vot. Doar la Pitești se modifică acte constitutive prin ocolirea Consiliului Local, care este reprezentantul unității administrative. Facem un apel la angajații acestor societăți să verifice ce semnează. Consilierii Locali din grupul PNL-USR-PLUS au depus solicitare de convocare intr-o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru rezolvarea în regim de urgență a acestei situații“, a scris, pe Facebook, anterior ședinței, Grupul consilierilor locali PNL USR PLUS Pitești.
Coaliția de dreapta PNL – USR PLUS are un cuvânt decisiv de spus, fiind majoritară. Potrivit proiectelor de hotărâre care vor fi supuse votului, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, ar urma să fie reprezentant al municipalității în ambele Adunări Generale ale Acționarilor împreună cu doi consilieri locali.
“Vreți proiecte ilegale!”, îi acuză consilierul local Dumitru Tudosoiu (PSD) pe colegii din PNL – USR PLUS Pitești.
Consilierul local Robert Tudorache (PSD) a anunțat că proiectele coaliției vor fi atacate în instanță.
Nu doar social-democrații au protestat față de proiectul de hotărâre care ar trimite în cele două AGA (a Apă Canal și a Termo Calor Confort) reprezentanți ai coaliției de dreapta. Ana Stan și Dănuţ Dinu au anunțat, spre exemplu, că preferă să părăsească sala decât să voteze proiectul care, din punctul lor de vedere, ar fi ilegal.