Mare tulburare zilele trecute pe meleagurile mioritice după ce Parlamentul European a votat ca toate căsătoriile sau parteneriatele între persoane de același sex constituite într-un stat membru UE să fie recunoscute în toate statele membre. Și mai ales că 6 (șase) aleși români au avut îndrăzneala să voteze pentru un asemenea demers, care, printre altele, solicită sancționarea statelor care nu respectă drepturile minorităților sexuale. Printre care, deloc surprinzător, se află și România, stat care-a făcut tot ce-a putut ca să-l împiedice pe un cetățean de-al său, căsătorit cu un american tocmai la Bruxelles, să beneficieze de drepturile sale legitime, ceea ce a dus chiar la o decizie în acest sens a Curții Europene de Justiție.
Ca om care a trăit o grămadă de timp în țara lui, dar care acum trăiește de aproape un deceniu pe alte meleaguri, îmi este ușor să înțeleg aversiunea multora dintre compatrioții mei la ideea că cineva care este deosebit de ei ar putea avea aceleași drepturi, aversiune venită din izolarea pe care, chiar și acum, la peste trei decenii de la căderea comunismului, țara mea o experimentează, în special pe motiv de sărăcie și educație precară a prea multor cetățeni ai săi. Dar nu sunt de acord cu ea, pentru că îmi doresc ca prietenul meu să aibă aceleași drepturi ca și majoritatea. Acel prieten care votează mereu cu PSD, dar are aceleași gusturi muzicale ca mine, drept pentru care ne regăsim cu plăcere pe la concerte.
Acel prieten care mai ascultă și manele și acceptă cu mare greutate muzica heavy-metal, dar care are mereu o vorbă bună la îndemână. Acel prieten care este anti-vaccinist convins, dar cu care poți oricând vorbi despre orice te interesează. Și da, acel prieten care are alte preferințe sexuale decât majoritatea, dar care îți sare oricând în ajutor. Pentru că fiecare dintre noi suntem diferiți, dar avem, ca cetățeni români și europeni, același drepturi și obligații. Sau ar trebui să le avem. Iar omul care vrea să se căsătorească ar trebui să fie liber să o facă, indiferent de genul alesului său. Omul care are atât de multă iubire de dat încât vrea s-o împartă cu un copil orfan ar trebui să aibă dreptul la adopție, indiferent de sexul persoanei cu care a ales să-și împartă viața.
Și am un mare respect pentru politicienii care au înțeles să susțină această abordare vădit nepopulară pe la noi, dar care a devenit deja normală în lumea în care trăiesc. Pierd voturi, e adevărat, dar fac politică și pentru cei care sunt altfel. Și pentru prietenul meu.
