Aflată în centrul județului, pe malul drept al Argeșului, în vecinătatea sudică a municipiului Pitești, traversată fiind de șoseaua națională DN65B, un drum secundar care face, pe teritoriul comunei, legătura între autostrada A1 și șoseaua națională DN65, care leagă Piteștiul de Slatina, comuna Bradu devine din ce în ce mai interesantă din punct de vedere imobiliar, iar perspectiva dezvoltării transportului metropolitan îi face pe și mai mulți argeșeni să-și dorească o casă în localitate sau măcar un apartament, căci dezvoltatorii imobiliari s-au orientat strategic, iar în comună se construiește continuu.
Două locuri de parcare la un apartament
Primarul Dan Stroe ține cont de aceste tendințe și, ca să evite clasicele problemele cu care mediul urban se confruntă – insuficiența locurilor de parcare – a inițiat un proiect de hotărâre care prevede obligativitatea, pentru cei care construiesc blocuri (dar și case), de a asigura aceste locuri de parcare.
Proiectul a fost adoptat în ședința CL Bradu de la sfârșitul lunii mai.
“Referitor la cei care vor construi blocuri, o să le impunem să asigure două locuri de parcare de apartament, plus alte 20% – locuri de parcare pentru vizitatori. Până acum s-au construit două blocuri (regimul de înălțime în Bradu este de P+2), blocuri care asigură, ce-i drept, locuri de parcare, dar câte unul de apartament.
Și cei care construiesc case vor fi obligați să-și asigure locurile de parcare, astfel încât să nu mai țină mașinile în stradă, ci să le bage în curte”, explică, pentru Reper Media, Dan Stroe, primarul comunei Bradu.