Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit, vineri, într-o pădure din localitatea Cetățeni, județul Argeș, într-o zonă greu accesibilă. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a fost activat şi elicopterul Black Hawk de la MAI a fost trimis la faţa locului.
UPDATE: Elicopterul Black Hawk a efectuat, până în acest moment, mai multe aruncări cu apă.
De asemenea, peste 150 de pompieri, reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, ai Direcției Silvice, dar și cetățeni acționează pentru stingerea incendiului din localitatea Cetățeni, județul Argeș.
UPDATE: Suprafața afectată este de aproximativ 24 de hectare. Pe parcursul nopții au rămas în supraveghere echipe mixte formate din pompieri, lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și ai Ocolului Silvic.
În această dimineață, elicopterul Black Hawk al IGAv a efectuat două transporturi de personal și tehnică specifică de primă intervenție (pompieri și lucrători ai Ocolului Silvic) în zona focarelor active, unde nu se poate face accesul terestru. Ulterior, elicopterul a reluat misiunea de stingere.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns au fost alocate: 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 cisternă, 1 ambulanță SMURD, 1 punct de comandă mobil, 9 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 microbuz și 1 ATV. În sprijin acționează lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cetățeni și ai Ocolului Silvic.
UPDATE: Elicopterul cu dispozitiv Bambi Bucket a efectuat 11 aruncări cu apă și a încheiat misiunea pentru ziua de astăzi.
Acesta va continua misiunea de stingere în cursul zilei de mâine, în funcție de evoluția incendiului.
UPDATE: Incendiu de vegetație într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș.
Pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de foioase. Arde vegetație uscată și lăstăriș pe o suprafață de 3 hectare, iar zona este greu accesibilă. Intervenția este dificilă și din cauza vântului, care favorizează răspândirea flăcărilor, existând pericol de propagare.
A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI, dotat cu sistem Bambi Bucket.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 ATV, 1 container multirisc și 1 punct de comandă mobil. La misiune participă și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Misiunea este în dinamică.