Acasă Diverse Ziua Națională a Salvatorilor Montani. La mulți ani celor care salvează vieți...

Ziua Națională a Salvatorilor Montani. La mulți ani celor care salvează vieți pe munte!

837
0

Astăzi, 1 August, este sărbătorită Ziua Națională a Salvatorilor Montani din România. Este ziua celor care cu pasiune și mult spirit de sacrificiu salvează vieți pe munte.

“Rolul salvatorilor montani este neprețuit, scopul lor fiind ocrotirea vieții omenești în munți. Datorită lor, turismul din România, cel din Argeș, se desfășoară în condiții foarte bune. Conducerea Consiliului Județean Argeș mulțumește Salvamont România și Salvamont Argeș pentru eficiența, profesionalismul cu care își desfășoară activitatea și pentru efortul depus la fiecare misiune, de 117 ani de la prima atestare și de 52 de ani de la legiferarea națională, unitară, sub denumirea Salvamont! La mulți ani, salvatorilor montani!”, scrie pe pagina de Facebook a Salvamont Argeș, serviciu condus de Ion Sănduloiu.

“Adresez cele mai calde mulțumiri și felicitări salvatorilor montani din România care cu pasiune și dăruire până la sacrificiu veghează cărările munților indiferent de anotimp sau condiții meteo.
Salvamont nu e doar un cuvânt, nu e o meserie de la 09.00 la 17.00, nu e un hobby, e un mod de viață. E o muncă grea ceea ce facem, cu costuri emoționale mari și cu o miză enormă: viețile omenești.
Cei care aleg drumul ăsta în viață nu sunt doar curajoși, sunt oameni care-și iubesc aproapele și care își asumă să lupte cu natura și să-și riște propria viață pentru a salva o alta.
Dragi salvatori montani, să fiți curajoși și să fim cu toții sănătoși, să fim prudenți și înțelepți și fie ca muntele să-și arate spre noi doar fața bună. Să ne ajute Dumnezeu!”, transmite Cristian Toma, administratorul Salvamont Argeş.

Președinte României, Klaus Iohannis, le-a transmis salvamontiștilor un mesaj de ziua lor:

Iată și mesaul șefului DSU, dr. Raed Arafat, cu ocazia celebrării Zilei Salvamont Romania:

Foto: Salvamont Argeș