UPDATE: În interior erau și câteva butelii care puteau provoca o explozie, dar pompierii au acționat pentru răcirea lor și extragerea din construcție. Incendiul n-a fost încă stins.
Știrea inițială:
Un incendiu de proporţii a izbucnit luni, după prânz, în municipiul Curtea de Argeş, la un service auto aflat pe strada Albeşti. În cadrul construcţiei se află şi o secţie de vopsitorie
Pompierii au intervenit, mai întâi, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Au cerut însă întăriri.
“Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Din informaţiile preliminare ar fi afectată o suprafaţă de aproximativ 1000 mp şi nu sunt victime. În sprijin au fost alocate încă trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi Punctele de Lucru Tigveni şi Aninoasa. În cadrul construcţiei se află şi o secţie de vopsitorie”, precizează ISU Argeş.
La faţa locului s-au deplasat şi primul adjunct al inspectorului şef şi şeful centrului operaţional.
“Încă se intervine pentrugasirea și stingerea focarelor, dar acum nu mai sunt probleme deosebite”, mai precizează ISU Argeș.
Foto/video: ISU Argeș