În această după-amiaza, în cadrul Unității de Primiri Urgențe a SJU Pitești a avut loc un incident, care, datorită personalului medical, nu s-a soldat cu victime.
“În jurul orei 15:00, în camera de resuscitare a fost semnalat un scurtcircuit la aparatul de aer condiționat. Cadrele medicale au acționat imediat. Cablul de alimentare al aparatului a fost scos din priză și, astfel, evitată producerea unui incendiu. Nu a fost nevoie de intervenția reprezentanților ISU Argeș, echipa care asigură continuu mentenanța în cadrul SJUP stabilind că nu există vreun pericol. Aparatul de aer condiționat va fi înlocuit. Menționăm că cei 3 pacienți aflați în respectiva încăpere au fost mutați imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată”, se arată într-un comunicat de presă al spitalului întocmit de Cristina Cazacu.