Acasă Administrativ/Politic Limitatoare de viteză în Bradu. Primarul Dan Stroe: “Le-am montat acolo unde...

Limitatoare de viteză în Bradu. Primarul Dan Stroe: “Le-am montat acolo unde ne-au fost solicitate. Probabil pe unii îi deranjează”

686
0

Pentru că nu există doar șoferi prudenți, cum nu există doar pietoni disciplinați, uneori, marcajul rutier nu e suficient. Chiar dacă unora le întind nervii la maximum, limitatoarele de viteză sunt o soluţie eficace pentru un trafic rutier în care mulţi şoferi nu ştiu să reducă viteza în zona trecerilor de pietoni sau pur și simpu uită ca sunt în localitate și gonesc ca pe autostradă. 

Montarea unor limitatoare pe câteva străzi din Bradu s-a făcut pe fondul solicitărilor venite din partea celor care au copii, dar nu numai.

“Avem limitatoare montate pe strada Cetului, pe străzile Andrei Alexandru, Buna Vestire, Cornului, Afinului, Serelor, Gemenii și urmează să punem și pe strada Teilor, strada Alunului, strada Arțarului și strada Gorunului, la solicitarea celor din zonă. Probabil pe unii, care circulau cu viteză, îi deranjează… la mecanica mașinii, dar dacă trec cu atenție, nu se întâmplă nimic. Fiecare vede din punctul lui de vedere. Cei care n-au copii le consideră inutile. Alții poate nu și le-au dorit în dreptul proprietății dumnealor și sunt deranjați de zgomotul care se aude până în casă. Probabil sunt mașini care trec în viteză. Dar tocmai aceasta este ideea: reducerea vitezei pentru prevenirea accidentelor rutiere”, a declarat, pentru REPER MEDIA, primarul comunei Bradu, Dan Stroe.

Foto: descriptiv (botosaneanul.ro)