Prima etapă de înscriere în învăţământul primar, care a început pe 10 mai, se încheie pe 20 mai, când situațiile referitoare la locurile rămase libere vor fi afişate la unităţile de învăţământ şi pe site-ul Inspectoratului Școlar. Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar va începe pe 21 mai 2021, când va fi comunicată și procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile. Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare va avea loc pe 4 iunie 2021.
Ca în fiecare an, cel mai repede s-au epuizat locurile școlilor de prestigiu.
“Sunt școli în care avem destul de bine creionată situația ca să putem să respectăm efectivele la clase, conform legii, iar acolo unde populația școlară este foarte numeroasă a trebuit să facem câteva suplimentări de clase. Important este că n-o să rămână nimeni în afară. Circumscripția este foarte importantă, iar în școlile considerate foarte bune, afluxul este foarte mare, astfel încât acolo e mai greu de gestionat situația”, a declarat, pentru Reper Media, Liliana Murguleț, inspector școlar general – IȘJ Argeș.
Și școlile private urmăresc același calendar al înscrierilor la clasa pregătitoare.
“La Lexford știu cu certitudine că sunt două clase la pregătitoare. Pentru celelalte unități private nu am o situație certă”, a mai declarat Liliana Murguleț.
“Ne străduim să aducem un plus în stilul de educație al elevilor”
Și în ceea ce privește învățământul privat, tot prestigiul școlii a contat la ocuparea locurilor. Lexford Castel, spre exemplu, are deja toate locurile ocupate la clasa pregătitoare.
“Noi avem două clase pregătitoare: una la Școala Lexford din Pitești, cealaltă la Școala Lexford din Ștefănești, cu câte 12 locuri fiecare. Pentru Pitești, locurile s-au epuizat deja încă de la startul înscrierilor. Locuri disponibile mai avem doar la unitatea nou-înființată la Ștefănești, unde înscrierile sunt în curs de desfășurare. Educația este foarte importantă, iar noi, ca unitate de învățământ particular, ne străduim să aducem un plus în stilul de educație al elevilor”, a declarat, pentru Reper Media, managerul Lexford Castel, Cătălin Gherzan.