Acasă Stiri În ce stare e fetița de 2 ani care a căzut de...

În ce stare e fetița de 2 ani care a căzut de la etajul 2

656
0

O fetiţă în vârstă de doi ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Mioveni. Micuța a suferit multiple traumatisme şi este semiconştientă. Paramedicii SMURD au preluat-o şi o transportă de urgenţă la spital.

“În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind vătămarea unei minore, care ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe, din orașul Mioveni, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:

În dimineața  zilei de 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o fetiță de 2 ani, ar fi căzut de la etajul 2 al unui bloc din Mioveni.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, politraumatizată și a transportat-o la Spitalul de Pediatrie”, precizează IPJ Argeș.

Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, fiind întocmit dosar penal, conform art. 196 din Codul Penal.

Foto: SMURD