Zilele trecute a apărut în presă știrea potrivit căreia un fost deputat de Argeș, Mircea Drăghici, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate și delapidare, într-un dosar legat de modul în care omul, la vremea respectivă trezorier al PSD, a folosit fondurile publice pe care partidul le-a primit.
La vremea când s-au săvârșit faptele, în 2018, cel în cauză era cel mai important, ca funcție, pesedist din județ și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai liderului de partid de-atunci, Liviu Dragnea. În această calitate, chiar fusese, la un moment dat, propus ministru într-unul dintre multele guverne conduse prin interpuși de către respectivul președinte al formațiunii. N-a fost însă acceptat de președintele Iohannis, pentru că deja apăruseră în spațiul public informații despre modul în care respectivul parlamentar folosea fondurile partidului.
Anii au trecut, omul a început, sub asaltul justiției, să-și piardă din putere, a și demisionat din partid, nici n-a mai candidat la un nou mandat, iar acum ajunge acolo unde se află și fostului lui șef, Liviu Dragnea. Încă un pesedist la închisoare, ați fi tentați să simplificați.
Numai că, pentru mine, semnificația acestei condamnări, la nivel local, este un pic diferită, pentru că îmi arată, din nou, că justiția rămâne singura opoziție eficientă din Argeș. Pentru că, și de data asta, justiția a fost nevoită să intervină acolo unde nici celelalte partide și nici electoratul n-au făcut-o și, prin măsurile sale specifice, să scoată din viața publică pe unul dintre cei mai puternici oameni ai județului.
Așa cum s-a întâmplat cu fostul președinte al CJ, Constantin Nicolescu, de altfel mentorul lui Mircea Drăghici în politică, și cu fostul primar Tudor Pendiuc, care n-au putut fi învinși politic de opoziția mereu nevolnică, dar care au fost nevoiți să accepte că nu pot fi deasupra legii. Și asta chiar dacă poporul, milostiv cum îl știm, i-ar fi votat în continuare, dacă ar mai fi avut ocazia.
Norocul nostru, al cetățenilor care apreciază mai mult legea și pe cei care-o respectă decât pe cei care o încalcă, a fost și este că trăim într-un stat de drept, în care justiția, cu toate neajunsurile care i se pot imputa, unele pe bună dreptate, reușește, până la urmă, să-și facă treaba. Parțial, deocamdată, pentru că prejudiciile sunt departe de a fi recuperate, ceea ce face ca aceste condamnări să nu aibă decât efect de imagine, în mentalul colectiv, în plus față de urmările asupra celor care plătesc cu libertatea pentru modul în care au încălcat legea.
Dar îmi exprim, în continuare, optimismul legat de un viitor apropiat în care genul acesta de fapte să fie sancționate mai repede și mai bine, mai ales din punct de vedere material. Va însemna o creștere enormă de încredere a poporului în actul de justiție și, implicit, în statul român de drept.
