Acasă Actualitate Drama unui adolescent din Argeș. A plecat la Neversea știind că e...

Drama unui adolescent din Argeș. A plecat la Neversea știind că e perfect sănătos și a descoperit că are leucemie

715
0

În urmă cu doar câteva zile, Rareș pleca, împreună cu prietenii și colegii săi, la mare, la Neversea. Nimic nu prevestea atunci cumplita veste pe care avea să o primească când a început să i se umfle gâtul. Părinții au crezut că are oreion când l-au dus la spital. Medicii i-au pus însă un diagnostic terifiant: leucemie.

Rareș George Baciu are 16 ani și în fotografiile de mai jos apare alături de prieteni în timp ce se îndreptau spre Festivalul Neversea.

Era vesel și așa a fost și la festival. A dansat și a cântat noapte de noapte.

Totul părea perfect la început de vacanță, doar că, din senin, gâtul lui Rareș s-a umflat. Toată lumea a crezut că are oreion. Părinții au ajuns la Constanța și au plecat cu el la București, la Institutul Matei Balș. După mai multe teste și analize, medicii le-au dat o veste îngrozitoare: Rareș are leucemie.

Rareș a fost trimis de urgență la Spitalul Fundeni unde este acum internat. Are nevoie de sânge.

VIDEO: Denisa Banu, prietenă cu Rareș

De la aflarea veștii, prieteni, colegi, cunoscuți și necunoscuți, s-au mobilizat într-o campanie pentru a dona sânge pentru Rareș.

VIDEO: Gabriela Gușescu, mama unuia dintre colegii lui Rareș

Cei care vor să ajute pot dona la oricare centrul de transfuzii sanguine din România cu mențiunea:

Pentru Baciu Rareș George
Institutul Clinic Fundeni
Secția Pediatrie I
Grupa de sânge A, RH pozitiv