Cancerul colorectal ocupă locul 3 ca incidenţă şi locul 2 ca mortalitate, în lume, în 2020, iar România deținea, la nivelul aceluiași an, locul 2 ca incidenţă şi mortalitate.
Depistat în stadii precoce, cancerul colorectal este curabil, iar 60% din decese pot fi evitate. În absenţa screeningului, numărul de pacienţi diagnosticaţi cu cancer colorectal ar putea creşte cu 80% până în 2040.
Cu aproximativ 23 milioane de euro de la Uniunea Europeană, peste 200.000 de oameni din mai multe zone sărace din România beneficiază de metode moderne de testare pentru a putea depista boala la timp.
La începutul lunii mai 2022, a fost lansat, în Argeș, proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase, colorectale – ROCCAS II- Regiunea Sud Muntenia”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 / Axa prioritară 4: Incluziunea socială şi combaterea sărăciei / Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare, proiect derulat de Institutul Clinic Fundeni, în parteneriat cu Fundația Renașterea și Sastipen – Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate.
Este doar unul dintre cele patru proiecte pilot ROCCAS II implementate în tot atâtea regiuni din țară, care încearcă să alinieze România la Directiva Consiliului Uniunii Europene din 2 decembrie 2003 privind screening-ul pentru cancer, directivă care recomandă implementarea screeningului pentru cancerul colorectal în statele UE.
Finanţare şi susţinere logistică europeană pentru prevenirea și tratarea cancerului colorectal
Având în vedere răspândirea și rata de mortalitate a acestui tip de cancer, dar și directiva amintită, în decembrie 2018, în România a fost demarat Proiectul ROCCAS I „Dezvoltarea şi implementarea la nivel naţional a cadrului organizatoric necesar iniţierii screeningului în cancerul colorectal”, proiect cu finanţare şi susţinere logistică europeană (cofinanţat tot din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020), al cărui beneficiar este Institutul Clinic Fundeni a cărui perioadă de derulare este 2019-2023.
Este vorba despre un proiect cu un consiliu științific format din medici cu vastă experienţă din cadrul Institutului Clinic Fundeni – Centrul de Gastroenterologie şi Hepatologie, din membri ai conducerii Societăţii Române de Endoscopie Digestivă (SRED), Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH) şi din experţi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, managerul de proiect fiind renumitul conf. Dr. Mircea Mănuc.
Iar în paralel cu proiectul ROCCAS I de stabilire a cadrului organizatoric naţional, incluzând registrul electronic pentru persoanele testate, se desfăşoară, începând cu noiembrie 2020 cele patru proiecte regionale (printre care și cel lansat la Pitești), ROCCAS II – „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale” pentru regiunile: 1) Sud-Vest Oltenia – coordonat de Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova; 2) Sud Muntenia – coordonat de Institutul Clinic Fundeni; 3) Bucureşti-Ilfov, coordonat de Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Carol Davila” şi 4) Sud-Est, coordonat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Constanţa.
Primul program a stabilit metodologia de testare și a instruit personalul medical, iar în cadrul celui de-al doilea program se face testarea, a explicat mediculMircea Mănuc, manager de proiect ROCCAS I, pentru PressHub.
„Programele ROCCAS II sunt patru programe regionale, pilot, în care se implementează efectiv screeningul – Sud-Est, Sud-Muntenia, Bucuresti-Ilfov, Sud-Vest Oltenia. Programul ROCCAS I a fost programul inițial dezvoltat și care a definit metodologia de screening în cancerul colorectal în țara noastră, a realizat registrul de screening și a format personalul implicat în aceste proiecte.
Chiar dacă sunt managerul de proiect al ROCCAS I, doresc de la început să vă spun ca aceste proiecte sunt rezultatul unei munci de echipă care a reunit experți de la toate nivelele implicate în activitățile de screening. Chiar dacă ROCCAS I a început inainte de ROCCAS II, programele în acest moment se suprapun, ROCCAS I având și rolul de a monitoriza cele 4 proiecte regionale ROCCAS II”, a precizat pentru PressHub, Mircea Mănuc.
Ce este screeningul pentru cancerul colorectal
Screeningul pentru cancerul colorectal reprezintă depistarea timpurie a acestei boli sau a leziunilor precanceroase (polipi) la persoanele care nu au simptome. Este important de efectuat, pentru că diagnosticarea din timp a cancerului crește șansele de vindecare a bolii.
Dacă leziunile precanceroase (polipii) sunt găsite din timp și îndepărtate, este împiedicată apariția bolii. Rolul screeningului este de a reduce numărul de persoane afectate de cancer colorectal și de a scădea numărul de complicații și de decese cauzate de această boală, iar efectuarea investigațiilor de screening în mod regulat împiedică apariția cancerului colorectal.
Testul care face diferența între viață și moarte
Screeningul, în cadrul programelor ROCCAS presupune efectuarea unui test FIT care identifică urmele de sânge în scaun (care nu sunt vizibile cu ochiul liber), urme care pot indica leziuni precanceroase (polipi sau chiar cancere). Se efectuează acasă și nu prezintă niciun risc. În cadrul programeor ROCCAS II, medicul de familie este cel care face invitația la screening și explică în detaliu cum se folosește testul.
Ce este de făcut după efectuarea testului FIT depinde de rezultatul primit. Dacă rezultatul este negativ, testul se va mai repeta abia peste doi ani (dacă nu apar, între timp, probleme). Dacă rezultatul este pozitiv, trebuie continuate investigațiile, medicul urmând să recomande o colonoscopie.
„Programul de screening pentru cancerul colorectal este considerat de către experţii OMS ca fiind unul dintre cele mai dificile programe de screening deoarece presupune două investigaţii: testul pentru hemoragii oculte fecale şi, pentru cei cu test pozitiv, o investigaţie invazivă, colonoscopia, care permite diagnosticul leziunilor premaligne (polipii colorectali) şi tratamentul acestora (rezecţia endoscopică de regulă în cursul aceleiaşi colonoscopii), precum şi diagnosticul cancerului în stadii precoce, care beneficiază de tratament chirurgical. Colonoscopia, ca a doua etapă a screeningului.
”Dintre subiecţii care primesc test FIT se estimează că aproximativ 5% vor fi pozitivi, iar aceştia vor fi îndrumaţi de către medicul de familie pentru consult gastroenterologic şi colonoscopie”, explică, într-un comunicat de presă, prof. univ. dr. Cristian Gheorghe, managerul proiectului ROCCAS II Sud-Muntenia.
Cine a beneficiat până acum de screening în cadrul proiectelor ROCCAS
Proiectele funcționează, iar rezultatele încep să se vadă.
“Pentru regiunea Muntenia Sud, au fost invitați să participle la programul de screening aproape 11.000 de persoane. Din aceștia au fost testați efectiv, adică au acceptat participarea la screening, 86% (9.331). 494 au avut rezultate pozitive și au necesitat investigații ulterioare la centrul de colonoscopie și 103 au avut nevoie de tratament al leziunilor precanceroase sau canceroase depistate.
În total, în cele patru regiuni, Muntenia-Sud, București-Ilfov, Sud-Vest și Sud-Est au fost testate aproximativ 25.000 de persoane, cu procente similar de depistare: 5% au avut rezultate positive la testul FIT și dintre aceștia, aproximativ 65% s-au confirmat cu leziuni precanceroase sau canceroase”, explică, pentru PressHub, medicul Carmen Ungurean, coordonator partener metodologie şi monitorizare ROCCAS I, INSP.
Este important de știut – spune dr. Carmen Ungurean, că la începutul unor astfel de programe, ratele de detecție a leziunilor precancerose și ale cancerului cresc, pentru că are loc un proces de depistare activă și abia după câțiva ani de implementare consolidată, incidența și mortalitatea încep să se înscrie pe trenduri descendente.
“Impactul pe termen scurt este acela al schimbării distribuției stadiilor la diagnostic, adică creșterea ponderii cazurilor depistate în stadii incipiente. Scăderea incidenței și a mortalității reprezintă impactul pe termen lung al unor astfel de programe, dar numai în condițiile în care sistemul de sănătate are capacitatea de a prelua în diagnostic și tratament, într-un timp adecvat, toate cazurile de teste pozitive”, mai spune medicul Carmen Ungurean.
Dr. Carmen Ungurean: „Diagnosticul de cancer nu mai e o sentință la moarte”
Cancerul colorectal reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, precum şi la nivelul Uniunii Europene, implicit la nivelul României, fiind a doua cauză de incidenţă şi mortalitate de cancer. Prevenţia şi diagnosticul precoce sunt esenţiale în programele de luptă împotriva acestei maladii, iar screeningul s-a dovedit eficient în scăderea mortalităţii în cazul localizării colorectale.
„Domeniul oncologiei este domeniul în care progresul științific este poate cel mai important, cu efecte spectaculoase asupra supraviețuirii, astfel că a făcut ca diagnosticul de cancer să nu mai fie o sentință la moarte. Cancerul poate fi vindecat, opțiunile de tehnologie sofisticată permit un diagnostic de precizie, iar cele de tratament oferă posibilități de personalizare cu rate impresionante de vindecare.
Cu atât mai mult cu cât sunt depistate în faze incipiente. Testarea regulată permite, pe de o parte, identificarea și îndepărtarea riscului de a face cancer, oprește apariția lui, iar pe de alta, vindecarea cu recuperare completă a cazurilor în stadii incipiente. Un drum la medic, un test recoltat acasă, în intimitate, nedureros, fără riscuri, este un preț mic pentru doi ani de siguranță. Cu cât numărul de teste negative crește, acest interval poate fi prelungit, iar perioada în care trăim cu siguranță că nu vom face cancer este mai îndelungată”, explică, pentru PressHub, dr. Carmen Ungurean.
Despre proiectele ROCCAS aflate în derulare
# Proiectul ROCCAS I – „Dezvoltarea și implementarea la nivel național a cadrului organizatoric necesar inițierii screeningului în cancerul colorectal” (SMIS: 128106)
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă optimizarea accesului pacienților la servicii medicale de calitate prin îmbunătățirea nivelului de pregătire medicală dedicată depistării precoce, diagnosticului și tratamentului leziunilor precanceroase colorectale, a specialiștilor ce activează în instituții publice medicale sau în contract cu CNAS din toate regiunile de dezvoltare ale României (Sud, Sud-Est, Sud-Vest, Nord-Est, Centru, Vest, Nord-Vest și București-Ilfov).
Grupul țintă al proiectului este format în total din 400 de membri: 360 de medici gastroenterologi / oncologi / anatomopatologi / medici de familie / asistenți medicali (inclusiv ai medicilor de familie) angajați în instituții publice cu profil medical sau ce se află în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate din regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia) și 40 de medici gastroenterologi / oncologi / anatomopatologi / medici de familie / asistenți medicali (inclusiv ai medicilor de familie) angajați în instituții publice cu profil medical sau ce se află în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate din regiunea dezvoltată București-Ilfov.
Valoarea totală a proiectului: 22.949.605,43 lei
Finanţare nerambursabilă: 19.377.576,81 lei
Durata de implementare: din 13.05.2019 până în data de 31.12.2023.
# Proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II – Sud-Muntenia” (SMIS – 136828)
Localizare proiect: Regiunea Sud – Muntenia / Judeţele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman
Valoare totală a proiectului: 23.859.231,79 lei
Data începerii proiectului: 06.11.2020 / Data finalizării proiectului: 29.12.2023
Obiectivul general al proiectului este promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 de persoane din regiunea Sud-Muntenia, dintre care minim 59% aparțin grupurilor vulnerabile.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin derularea unui program complex de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 persoane din regiunea Sud-Muntenia, identificate în cadrul proiectului, provenind în special din grupuri vulnerabile, trimiterea la medicul specialist a 2104 persoane, prin asigurarea de servicii și mijloace de suport care să crească accesul la servicii medicale specializate și tratament, prin reevaluarea periodică a pacienților și elaborarea de rapoarte, studii și propuneri de politici publice pe baza datelor obținute în urma screeningului.
# Proiectul „Servicii medicale performante de prevenție, diagnostic și tratament endoscopic în cancerul colorectal ROCCAS II Sud-Vest Oltenia” – Cod proiect: POCU/756/4/9/136442
Localizare proiect: Sud-Vest Oltenia (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți)
Valoarea totală a proiectului: 23.923.246,17 lei
Valoarea nerambursabilă din FSE: 20.334.759,24 lei
Perioada implementare: 20.10 2020 – decembrie 2023
Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului populației din Regiunea Sud-Vest Oltenia la servicii medicale de înaltă calitate, orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără participarea a cel putin 50.010 persoane la screening-ul pentru identifcarea celor cu risc standard de cancer colorectal și furnizarea de servicii medicale de endoscopie digestivă inferioară (colonoscopie) de control la pacienții testați pozitiv la testul de hemoragii oculte sau pentru cei identificați ca având risc crescut de cancer colorectal, urmare a anamnezei, pentru cel puțin 2.183 de pacienți (4.37% din grupul țintă de 50.010 persoane cu domiciliul în regiunea SV Oltenia, cu vârsta cuprinsă între 50-74 ani la data intrării în intervenție). Cel putin 60% din persoanele din grupul tintă al proiectului provin din medii sociale dezavantajate/grupuri vulnerabile.
# Proiectiul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II – Bucuresti-Ilfov” -Cod proiect: POCU/757/4/9/136824
Localizare: județul Ilfov și cele 6 sectoare ale Bucureștiului
Valoarea totală – 23.917.666,36 lei
Valoare nerambursabilă din FSE – 19.134.133,08
Perioadă de implementare: 22.07.2020 – 31.12.2023
Obiectivul general al proiectului este tot promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 de persoane din regiunea București-Ilfov, dintre care minim 53% aparțin grupurilor vulnerabile.
Printre obiectivele specifice se numără îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin derularea unui program complex de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic si tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.001 persoane din regiunea București-Ilfov, provenind în special din grupuri vulnerabile, trimiterea la medicul specialist a 2.104 persoane, prin asigurarea de servicii și mijloace de suport care să crească accesul la servicii medicale specializate și tratament, prin reevaluarea periodică a pacienților și elaborarea de rapoarte, studii și propuneri de politici publice pe baza datelor obținute în urma screening-ului.
# Proiectul „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale (ROCCAS II) în regiunea Sud-Est” – Cod proiect: POCU/756/4/9/136941
Valoare totală proiect: 23,917,546.25 lei, din care
Valoare cofinanțare acordată de UE: 20,323,124.04 lei
Perioada de implementare: 12.11.2020 – 11.11.2023
Obiectivul general al proiectului constă în contribuirea la creșterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, prin creșterea cu minimum 50.000 de persoane din regiunea de dezvoltare Sud-Est a numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate şi de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru patologia cancerului colorectal.
Proiectul vizează efectuarea a 2000 de endoscopii digestive inferioare (colonoscopii) de control la pacientii testati pozitiv la testul de hemoragii oculte sau pentru cei identificați ca având risc crescut de cancer colorectal urmare a anamnezei.