UPDATE miercuri, 15 decembrie: Primarul dispărut după ce primăria sa a fost incendiată a fost găsit în apele râului Argeş, în stare de hipotermie. Edilul le-a mărturisit salvatorilor că a ajuns din greșeală în râu. Acum este internat la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Este stabil și urmează ca, după externare, să fie audiat.
UPDATE marți, 14 decembrie: Primarul comunei argeşene Beleţi Negreşti, Argeş, dispărut după ce primăria localităţii a fost incendiată luni dimineaţă, a ajuns în noaptea următoare la spital, după un accident în urma căruia s-a ales cu traumatisme. Acum este din nou căutat pentru că a dispărut şi din spital.
Edilul a plecat fără acordul medicilor, deși necesita investigații, și este iar e negăsit.
Știrea inițială
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor incendiului provocat la Primăria Beleţi Negreşti și luarea măsurilor legale care se impun.
Alarma s-a dat luni, după ora 3 dimineaţa. Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei, la acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde erau arhiva primăriei şi alte birouri.
Şase autospeciale pentru stins incendii, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă au ajuns la faţa locului.
Misiunea a fost una foarte dificilă pentru că exista posibilitatea ca flăcările să se extindă la vecinătăţi. Pompierii au împiedicat propagarea acestora. Ore întregi s-au luptat cu flăcările.
“Alimentarea cu apă la locul intervenţiei s-a făcut în navetă de la un hidrant care se afla la câţiva kilometri distanţă”, precizează ISU Argeş.
Flăcările au mistuit inclusiv arhiva aflată într-o anexă
Din fericire nu au fost victime, dar în interiorul construcţiilor au ars şi documente.
“Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului. Au ars etajul 1 şi acoperişul primăriei, în suprafaţă totală de aproximativ 300 mp, suprafaţa anexei în care se afla arhiva este de circa 100 mp”, mai precizează ISU Argeş.
“În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Argeș.
Primarul localității, Mihai Marin, e de negăsit.