Sâmbătă și duminică, cei care doresc să se vaccineze vor găsi echipe medicale în parcarea centrului comercial VIVO Pitești până la miezul nopții, în cadrul maratonului de vaccinare drive-through, o premieră pentru județul Argeș.
„Rapid, comod, fără a coborî din autoturism. Așa va fi realizată vaccinarea drive-through. Vor fi două fluxuri, iar vaccinurile disponibile sunt Pfizer și Johnson & Johnson. Sunt așteptate atât persoane pentru prima doză cât și cele care au nevoie de rapel sau doza 3”, precizează Instituția Prefectului Argeș.
Maraton de vaccinare drive-through, cu triaj
De la intrarea în parcare, persoanele care solicită vaccinarea vor fi ghidate spre punctele de triaj, vaccinare apoi supraveghere post-vaccinare. Adeverința de vaccinare va fi emisă în timp ce medicii supraveghează post-vaccinarea.
„Nu uitați de interdicții! Argeșenii care intenționează să meargă după ora 22 trebuie să completeze declarația pe propria răspundere, să bifeze rubrica legată de asistența medicală și să scrie traseul pe care circulă spre și dinspre centrul de vaccinare.
„Vaccinarea este permisă oricărui cetățean din categoria persoanelor eligibile, fără programare și fără a fi nevoie să locuiască în Municipiul Pitești. Obligatoriu este doar buletinul. Sâmbătă de la ora 8 la ora 24 și duminică, 8-24. Argeșul se vaccinează!”, anunță subprefectul Dragoș Predescu.
Articolul integral, în PressHub!