Acasă Cultura/Educatie Burse pentru elevii din MIOVENI. Criterii generale de acordare

Burse pentru elevii din MIOVENI. Criterii generale de acordare

803
0

Primăria și Consiliul Local Mioveni vor acorda pentru anul școlar 2022-2023(semestrul al doilea) burse elevilor care frecventează unitățile de învățământ din oraș.

Bursele sunt împărțite în mai multe categorii cu valori diferite, precum burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse sociale.

Iată care sunt condițiile de acordare a acestora:

1.Bursele de performanţă se acordă astfel:

1.1 Elevii premiaţi la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale, organizate de Ministerul Educației şi elevii care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competiţiile internaționale.

Se acordă burse în cuantum lunar pentru elevii care au obţinut:

           Locul  I  –  1.000 lei

            Locul al II -lea  800 lei

            Locul al III -lea 500 lei

1.2 Elevii premiaţi la etapele naționale ale competițiilor/ concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau caracter tehnico-științific,  organizate de Ministerul Educației la concursurile si olimpiadele naţionale organizate de Ministerul Educației, cu participare directă.

Competiţii individuale / burse acordate în cuantum lunar:

            Locul   I  –  700 lei

            Locul  al II -lea  600 lei

            Locul  al III -lea 500 lei

Competiţii pe echipe/ bursă acordată o singură dată pe an şcolar aceleiași echipe/şcoala

            Locul  I –   1.500 lei / echipă

            Locul  al II -lea –  1.000 lei / echipă

            Locul  al III -lea  700 lei / echipă

Dacă o echipă câștigă mai multe competiţii pe an şcolar (ex.de performanţă şi de merit), bursa se va acorda echipei o singură dată, pentru o singură competiţie, cea cu  valoare  mai mare.

1.3 Lista competiţiilor şcolare naţionale, precum şi lista competiţiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanţă menţionate mai sus este aprobată şi publicată anual de Ministerul Educaţiei.

            2.Burse de merit  se acordă astfel:

2.1 Elevii premiaţi la etapele judeţene/zonale în cazul învăţământului vocaţional de artă ale competiţiilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţie.

    Se acordă burse în cuantum lunar elevilor  care au obţinut:

            Locul  I   –   400 lei

            Locul  al II -lea  –  300 lei

            Locul  al III -lea – 200 lei

2.2 Elevii premiati la etapele judeţene ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de Ministerul Educaţiei.

Competiţii individuale/ burse acordate în cuantum lunar elevilor care au obţinut:

            Locul  I   – 400 lei

            Locul  al II -lea  – 300 lei

            Locul  al III -lea – 200 lei

Competiţii pe echipe / burse acordate o singură dată pe an şcolar aceleiasi echipe/scoală.

            Locul  I – 1.000 lei / echipă

            Locul  al II-lea –  700 lei / echipă

            Locul al III -lea – 500 lei / echipă

Dacă o echipă câștigă mai multe competiţii pe an şcolar (ex.de performanţă şi de merit), bursa se va acorda echipei o singură dată, pentru o singură competiţie, cea cu  valoare  mai mare.

2.3 Elevii care:

·       au obţinut media anuală generală de cel puţin 9,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate/an în anul şcolar anterior, cu excepţia elevilor din clasa a IX-a;

·       au obţinut media de admitere în învăţământul liceal sau profesional de cel puţin 9,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a.

                    Media generală 10.00  –  300 lei /lună

                   Media generală  cuprinsă între  9,50 – 9,99  –  250 lei /lună.

     Bursele de merit se acordă elevilor din clasele a VI-a-a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură.

            3. Bursele de studiu se acordă elevilor din clasele a V-a-a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de veniturile familiei şi de rezultatele obţinute la învăţătură.

Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie şi care se încadrează în cel puţin unul dintre cazurile următoare:

a)au obţinut media anuală generală de cel puţin 7,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, cu excepţia elevilor din clasele a V-a şi a IX-a;

b)au obţinut, în clasa a IV-a, calificativul “foarte bine” la toate disciplinele de studiu şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, pentru elevii din clasa a V-a;

c)au obţinut media de admitere în învăţământul liceal sau profesional de cel puţin 7,50 şi au acumulat cel mult 20 de absenţe nemotivate în anul şcolar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a.

            Cuantum bursa de studiu –  150 lei / lună.     

4.  Burse sociale:

   Bursele sociale se acordă conform Legii Educaţiei nr.1/2011 şi respectiv Ordinului nr. 5379 din 7 septembrie 2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, emis de Ministrul educaţiei, în cuantum de 200 lei / lună.

Proiectul de hotărâre cu nr. 194 din 4 octombrie 2022, poate fi consultat aici: https://emioveni.ro/images/pdf/proiecte_hotarari/2021-2024/2022/ph_194.pdf