Lucrări de asfaltare ajunse la final pe încă o stradă din comună și pavarea trotuarului pe un tronson important de drum, care începe la Pasarela DN65B. Așa arată prima jumătate a lunii aprilie la Bradu!
“Am terminat lucrările pe Strada Merilor. S-a lucrat la aducerea capacelor la nivelul asfaltului. Săptămâna aceasta vrem să completăm cu asfalt, să reparăm pe lângă capace. Urmează asfaltarea străzilor pe care sunt lucrări în momentul de față: Paltinului și Smeurei”, a declarat, pentru REPER MEDIA, primarul comunei Bradu, Dan Stroe.
Anul în curs este unul plin de proiecte pentru comuna Bradu.
Recent au fost demarate și lucrările la trotuarul dintre Pasarela DN65B și Aleea Neajlov.
“Se lucrează la trotuarul de la pasarela Pasarela DN65B, pe partea stângă. În ritmul în care se muncește, undeva în luna iunie se va încheia tot tronsonul. Aici o să fe un pic mai greu, pentru că se vor monta pavele.
Păstrăm proiectul pentru strada principală, astfel încât toate trotuarele vor fi cu pavele, nu cu turnare de asfalt, cum se întâmplă pe străzile laterale. Dacă lucrarea a început cu pavele, așa o continuăm pe toată strada, ca să fie la fel”, a mai precizat, pentru REPER MEDIA, primarul comunei Bradu, Dan Stroe.
Foto: FB Dan Stroe
[…] […]
Comentariile sunt închise.