Acasă Administrativ/Politic Amendați cu 5.000 de lei pentru că și-au lăsat clădirile în paragină

Amendați cu 5.000 de lei pentru că și-au lăsat clădirile în paragină

603
0

Sunt primării în țară care au trecut la sancționarea proprietarilor de clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. În Brașov, spre exemplu, primele două amenzi însumează 5.000 de lei.

Deși au fost inițial somați de polițiștii locali de la Biroul Disciplină în Construcții, proprietarii în cauză nu au luat măsurile necesare pentru a se asigura că imobilul (sau parte din el) nu se prăbușește. Acum sunt buni de plată.

“Inevitabilul s-a produs, motiv pentru care agenții au decis sancționarea, în baza noului HCL 61/2021, ținând cont de faptul că, în aceste două cazuri, s-au produs desprinderi masive de tencuială și de elemente din construcții. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În vizor a fost un imobil din apropierea Maternității și o casă situată în zona Pieței Enescu. Amenzile au fost în cuantum total de 5.000 de lei”, a precizat, marți, Primăria Brașov.

Subiectul, pe larg, în PRESSHUB!