Doi șoferi beți au ajuns la spital după ce au făcut praf mașinile pe o stradă din Pitești. Una dintre victime e tăiată la cap.
UPDATE: “Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Depozitelor, din direcția Bascov spre CNCD, ar fi pătruns pe contrasens, în împrejurări ce urmează a fi clarificate prin cercetări, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din Bascov.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că ambii conducători auto se aflau sub influența alcoolului, bărbatul de 36 de ani având o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul de 33 de ani având o valoare sub aceasta limită”, precizează IPJ Argeș.
Ambii au fost conduși la spital pentru investigații medicale (răniți ușor), precum și pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Știrea inițială:
Au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor.
“În urma evenimentului, a rezultat o victimă. Este vorba de un bărbat de 36 de ani, care a suferit răni la nivelul capului (o tăietura de aproximativ 4 cm). I-au fost acordate îngrijirile medicale și a fost transportat la spital pentru mai multe investigații medicale”, precizează ISU Argeș.