Acasă Stiri Cum puteți candida la unul dintre stagiile Schuman ale Parlamentului European

Cum puteți candida la unul dintre stagiile Schuman ale Parlamentului European

440
0

Până la sfârșitul lunii mai, puteți candida la unul dintre stagiile Schuman ale Parlamentului European. Stagiile sunt plătite și au loc într-unul din locurile oficiale de desfășurare a activității Parlamentului European – Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg – sau în birourile de legătură ale Parlamentului din statele membre.

Stagiile în cadrul Secretariatului — Stagiile Schuman

Aceste stagii poartă numele lui Robert Schuman, unul dintre principalii arhitecți ai proiectului de integrare europeană, proiect ce a adus 70 de ani de pace și prosperitate în Europa. El a propus exploatarea în comun a producției de cărbune și oțel francez și german în ceea ce a devenit apoi Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, prima dintre Comunitățile Europene, transformată apoi în Uniunea Europeană.

De ce să candidați

„Un stagiu Schuman vă va îmbunătăți educația și formarea profesională. Vă va oferi cunoștințe despre activitatea instituțiilor UE și a Parlamentului European, un forum de mare importanță în luarea deciziilor și dezbaterea politică la nivelul UE.Stagiile Schuman au loc într-o mare varietate de domenii, cum ar fi politicile interne și externe ale UE, finanțe, legislație, multilingvism, administrație, infrastructură și logistică, comunicații sau tehnologia informației”, precizează Parlamentul European.

Parlamentul European promovează egalitatea de șanse

Toți candidații sunt încurajați să participe fără deosebire de gen, orientare sexuală, origine culturală, etnică și religioasă sau handicap; se asigură condiții rezonabile de acces pentru candidații cu handicap selectați .Ca parte a angajamentului Parlamentului de a onora jurnaliștii uciși pe teren, Direcția Generală Comunicare oferă câteva stagii Schuman în memoria jurnalistului de investigație slovac Ján Kuciak, asasinat în februarie 2018.

Condiții

Candidații la un stagiu Schuman trebuie:

  • să aibă cel puțin 18 ani;
  • să fie cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai unei țări în curs de aderare/candidate (se oferă și un număr limitat de stagii pentru resortisanții altor țări);
  • să dețină o diplomă de studii universitare;
  • să cunoască temeinic una dintre limbile oficiale ale UE și să cunoască foarte bine o a doua limbă (cetățenii din țările terțe trebuie să cunoască foarte bine una dintre limbile engleză, franceză sau germană);
  • să depună un cazier judiciar eligibil;
  • să nu fi lucrat sau să nu fi beneficiat de un alt stagiu timp de mai mult de două luni consecutive într-o instituție, un organism sau o agenție a UE;

să nu fi efectuat o vizită de studiu la Secretariatul General al Parlamentului cu mai puțin de șase luni înainte de începerea stagiului.

Stagii la cabinetele deputaților în Parlamentul European

Deputații în Parlamentul European pot oferi stagii plătite la cabinetele lor din Parlamentul European din Bruxelles (sau Strasbourg), pe baza unui acord cu Parlamentul European.https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=476&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FEPIO.Romania%2Fvideos%2F445511404002707%2F&show_text=false&width=476&t=0