Acasă Reportaje/Analize Cearta universitarilor: Confruntare pe tema războiului. Neomarxiști vs progresiști

Cearta universitarilor: Confruntare pe tema războiului. Neomarxiști vs progresiști

482
0

Revoltat de atitudinea publică a unor colegi din „stânga radicală”, într-o dimineață marcată de război, Liviu Țîrău, conferențiar la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, le dă replica.

Furios, istoricul invocă disputele dintre universitarii occidentali, care au deja tradiție, se poartă deschis, cu argumente și fără menajamente, așa cum nu se prea întâmplă la noi, scrie Ruxandra Hurezean în PressHUB. Scopul? O vigilentă calibrare a curentelor de opinie care pot influența societatea. Dezbaterile, ne spune el, trebuie purtate deschis, pentru ca opiniile elitelor să nu încurce mai mult decât ajută, să nu hrănească mlaștina și așa adâncă a confuziei generale.

„Prima dată, este reprodus un articol mincinos și susținut entuziast într-un preambul de persoana ce-l difuzează: autoarea articolului, publicat pe un site declarat doar de stânga, spune că SUA sunt vinovate de actualul război, că naziștii ucrainieni sunt rasiști – se consideră albi puri, iar pe ruși o mixtură cu mongolii și că Rusia ar vrea să sfârșească războiul, dar americanii doresc să-l continue până la ruinarea Rusiei”, expune Liviu Țîrău opinia care l-a contrariat.

Continuarea, în PressHUB!