Creșterea alarmantă a numărului de cazuri de la nivelul județului Argeș a fost extrem de vizibilă și în mediul rural. Acesta este motivul pentru care Instituția Prefectului Argeș, împreună cu DSP Argeș, reprezentanți ai cadrelor medicale și primari ai unităților administrativ-teritoriale, a luat decizia ca maratonul vaccinării din acest weekend să înceapă de joi în mediul rural, urmând să continue și în orașele argesene.
„Este momentul să fim solidari! Le transmit tuturor care se gândesc să se vaccineze că o pot face, fără teamă și fără inconveniente referitoare la deplasări sau timp de așteptare.
Primarilor, indiferent de apartenența lor politică, le spun că este momentul să fim solidari! Nu există niciun fel de miză politică, suntem toți datori să facem tot posibilul să intensificăm campania de vaccinare! Împreună reușim!”, a transmis, miercuri, Radu Perianu, noul prefect al județului Argeș.
Cum se desfășoară în Argeș maratonul vaccinării
*Joi, 28.10.2021:
- Comuna Căldăraru
- Comuna Băiculești
*Vineri, 29.10.2021: Căminul de bătrâni din Călinești – doar pentru cei care sunt îngrijiți în acest centru.
*Sâmbătă, 30.10.2021:
- Comuna Albeștii de Argeș
- Comuna Vedea
- Centrul de asistență și îngrijire Bascovele
*Duminică, 31.10.2021:
- Municipiul Pitești
- Municipiul Câmpulung
- Municipiul Curtea de Argeș
- Comuna Stolnici
- Comuna Hârtiești
- Comuna Ciofrângeni
- Comuna Domnești
Centrele de vaccinare din județ funcționează zilnic conform programului obișnuit.
Articolul integral, pe PressHUB!